Actualitate

Administrația locală modernizează reţelele de apă şi canalizare în comuna Cumpăna

Vineri, 29 Octombrie 2021

Vineri, 29 Octombrie 2021, 19:29
47

Articole de la același autor

Comuna Cumpăna se dezvoltă pe zi ce trece, iar reţelele de apă şi canalizare sunt modernizate în această perioadă, astfel încât locuitorii din Cumpăna să aibă parte de tot confortul necesar.Pentru a se realiza aceste lucrări, a fost nevoie de tăierea asfaltului pe unele străzi, însă autorităţile locale din Cumpăna i-a informat pe cetăţeni că problema va fi remediată cât mai curând.„Compartimentul investiţii şi achiziţii publice din cadrul Primăriei comunei Cumpăna, vă informează cu privire la lucrările de aducere la starea iniţială a străzilor din cadrul proiectului POIM. Străzile pe care s-a tăiat asfaltul, fac parte din proiectul de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, implementat de RAJA SA Constanța prin programul de infrastructură mare(POIM). În aceste zile, constructorul a început lucrările de aducere la starea iniţială a acestor străzi. Se lucrează pe str.Titu Maiorescu, Str.Nucilor – atât lucrările de reabilitare apă, extindere canalizare, implementate de către RAJA SA Constanța, cât și cele de asfaltare, implementate de UAT Cumpăna, se află în garanție și orice neconformitate va fi remediată în această perioadă. Acolo unde s-a executat canalizarea menajeră, lucrările de asfaltare vor fi remediate de constructorul care a executat canalizarea prin programul POIM. În continuare se va interveni pentru execuția stratului de fundație din piatră spartă, pentru restul străzii”, au explicat reprezentanţii Primăriei Cumpăna.

Articole din Politică-Administrație

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeasi tema

Vineri, 29 Octombrie 2021

Vineri, 29 Octombrie 2021

Vineri, 29 Octombrie 2021

Vineri, 29 Octombrie 2021

Vineri, 29 Octombrie 2021

Cuget Liber (https://www.cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri.

 » Aflați mai multe informații aici.