ActualitateInternational

Blocurile de lux din Gaziantep care s-au transformat în ruine. Oamenii știau de problemele clădirii, dar nimeni nu a făcut nimic

O familie stă pe marginea unui drum, având doar un foc pentru lumină și căldură, și așteaptă un miracol. Sunt aici de nouă zile, dar cei dragi nu au fost găsiți. Oamenii stau lângă ruinele uneia dintre cele mai râvnite clădiri care puteau fi cumpărate în Gaziantep, înainte de cutremurul devastator care a lovit Turcia, relatează BBC. „Aceasta este una dintre cele mai luxoase zone rezidențiale din Gaziantep”, spune muzicianul Yunus Emre, al cărui văr și familia lui, de patru persoane, sunt dispărute.Cei mai bogați locuiesc aici. Acele apartamente se vindeau cu milioane”, spune el.Dar prețul locuinței luxoase nu a însemnat nimic atunci când a avut loc cutremurul. „Sunt foarte supărat. Vreau să aduc pe cineva în fața justiției, dar nu știu pe cine”, spune tânărul de 28 de ani. Crede că prea mulți sunt vinovați pentru ceea ce nu este doar o tragedie națională, ci, odată cu prăbușirea atâtor clădiri, un scandal național.„Totul începe cu constructorul. Folosește materiale de construcție de calitate scăzută. Urmează autoritatea de certificare. Au pe mâini sângele oamenilor care au murit aici. Nu este corect să-i facem țap ispășitor doar pe antreprenor. Cei care au aprobat această clădire sunt responsabili împreună cu guvernul și statul. Nu ar fi trebuit deloc să semneze acest proiect de construcție”, spune el.Complexul de apartamente Ayşe Mehmet Polat are 24 de ani. Patru dintre cele șase blocuri s-au prăbușit, în timp ce alte clădiri din jurul lui au rămas în picioare. Locuitorii își exprimaseră înrijorarea privind siguranța clădirii cu mult înainte de cutremurele devastatoare de săptămâna trecută.Un bărbat despre care se spune că este contractorul a fost arestat. El a spus, prin intermediul avocatului său, că nu a făcut nimic greșit și nu ar trebui să-și asume responsabilitatea.136 de persoane au murit în acest complex rezidențial la primul cutremur, care a avut loc noaptea.

 » Aflați mai multe informații aici.