ActualitateInternational

Cancelarul Scholz și președintele Biden consideră situația din Ucraina „extrem de gravă”

Cancelarul german Olaf Scholz și președintele SUA Joe Biden sunt de acord că situația din Ucraina trebuie evaluată ca „extrem de gravă”, deoarece există încă riscul unei agresiuni militare ulterioare a Rusiei, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Hebestreit, potrivit Reuters. Este nevoie de „vigilență maximă”, deoarece nu a existat o retragere semnificativă a trupelor ruse până acum, a spus Hebestreit, într-o declarație făcută după convorbirea telefonică dintre Scholz și Biden. Discuția a avut loc dup ce cancelarul german s-a deplasat la Kiev și la Moscova.Citiți și:Stoltenberg: Rusia își menține o forță de invazie masivă, gata să atace oricând. Nu am văzut niciun semn al dezescaladăriiTotodată, ambii lideri au salutat declarația președintelui rus Vladimir Putin care a spus că eforturile diplomatice ar trebui să continue, a mai declarat purtătorul de cuvânt.Scholz și Biden au convenit că este important să se îndrepte către punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Minsk, acorduri negociate de Rusia, Ucraina, Franța și Germania în 2015, și să se facă progrese în formatul Normandiei, cu sprijinul Germaniei și Franței, a spus Hebestreit. Editor : Liviu Cojan

 » Aflați mai multe informații aici.