Economie

Chiar dacă e criză, 76% dintre români au bani pentru toate cadourile de Crăciun. O treime stă acasă de sărbători

Peste o treime dintre români (36%) afirmă că nu vor călători de Crăciun, în timp ce 76% susţin că se vor încadra în bugetul estimat pentru achiziţionarea tuturor cadourilor.
La nivel european, 6 din 10 persoane declară că îl vor aştepta pe Moş Crăciun acasă şi că vor petrece alături de familie, în loc să călătorească pentru a-şi vizita rudele, prietenii sau pentru a descoperi locuri noi, arată un studiu publicat, luni, de Revolut.

Mai mulți români plecați de Craciun de acasă
În cazul românilor, 36% dintre respondenţi susţin că nu vor călători de Crăciun, în timp ce 64% manifestă o mai mare mobilitate. În acest context, românii sunt europenii în rândul cărora s-au întâlnit cele mai multe răspunsuri în favoarea călătoriilor, spre deosebire de lituanieni, de exemplu, care au cel mai mic procent la răspunsurile favorabile mobilităţii de Crăciun (31%).

Potrivit sursei citate, în Europa preferinţa pentru călătorii este mai mult o chestiune legată de vârstă, iar respondenţii din România, Italia şi Franţa au confirmat, într-o proporţie mai mare decât cei din Regatul Unit, Polonia, Germania sau Lituania că intenţionează sau îşi doresc să călătorească de Crăciun.

Românii cheltuie în medie sub 200 de euro pe vacanța de Crăciun
La capitolul bugetului alocat, în decembrie 2021, suma medie a cheltuielilor cu serviciile turistice realizate de un client român a fost de 193 de euro/utilizator, cel mai mare buget individual, în condiţiile în care cea mai mare parte a statelor aplicau restricţii de călătorie din cauza pandemiei de COVID-19. Alte două categorii de buget care au înregistrat sume medii/client importante, în decembrie 2021, au fost divertismentul (186 de euro/client) şi cheltuielile generale (156 de euro/client).

În ceea ce priveşte bugetele planificate pentru Crăciun, cei mai mulţi europeni se tem că majorările de preţuri îi vor împiedica să se bucure cum îşi doresc de sărbătorile de iarnă.

 » Aflați mai multe informații aici.