ActualitateInternational

China a revizuit lista oficială a furnizorilor de știri online, pentru păstrarea unui „spațiu cibernetic curat”

Recenta decizie a Chinei de a actualiza lista oficială a furnizorilor de știri online al căror conținut poate fi redistribuit de alte site-uri are scopul de a corecta „diseminarea haotică” a știrilor, a declarat marți un oficial chinez din domeniul reglementării spațiului online, potrivit Reuters.  Xie Dengke, director în cadrul Administrației chineze a Spațiului Cibernetic, a precizat într-o ședință a Consiliului de Stat pe tema știrilor online că gestionarea surselor informațiilor este crucială pentru a putea păstra un „spațiu cibernetic curat”.Potrivit transcriptului oficial al ședinței, oficialul a spus că există „știri și relatări necalificate” și „redistribuiri dincolo de sfera de competență”, fără a exemplifica încă cu cazuri concrete.Administrația chineză a Spațiului Cibernetic a updatat luna trecută lista cu sursele aprobate de știri în mai multe domenii, stârnind nedumeriri pentru neincluderea pe listă a site-ului Caixin, una dintre cele mai cunoscute publicații de business din țară. Caixin a fost inclusă în lista originală în 2016, iar Xie Dengke nu a comentat în cadrul ședinței de ce nu mai apare în acest an.Fondată în 2009 de editorul Hu Shuli, Caixin și-a câștigat reputația de una dintre cele mai solide publicații de jurnalism de investigație din China. Caixin publică frecvent materiale pe teme de corupție și poluare, și a fost una din principalele surse de informare când a izbucnit pandemia de coronavirus în Wuhan.Partidul Comunist Chinez a întărit controlul asupra presei interne de la alegerea în 2012 a președintelui Xi Jinping, iar luna trecută șeful Administrației Spațiului Cibernetic a spus că China își va intensifica eforturile de a contrui un internet „civilizat”, care va avea, printre altele, rolul de a promova valorile socialiste.Xie Dengke a citat marți dintr-un discurs din 2019 al președintelui Xi Jinping, în care liderul de la Beijing a spus că publicațiile de știri ar trebui să transmită energii pozitive,

 » Aflați mai multe informații aici.