Actualitate

CJC a marcat ZIUA DOBROGEI. Au fost oferite plachete tuturor instituțiilor care au contribuit la dezvoltarea comunității

Cu prilejul împlinirii a 143 de ani de la intrarea oficială în administrare românească a ținutului dintre Dunăre și Mare, Consiliului Județean Constanța a organizat astăzi, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”, o ceremonie dedicată zilei de 23 noiembrie 1878, un moment important din istoria Dobrogei, când autoritățile civile și militare române au ajuns la Constanța. La eveniment au participat, alături de președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, subprefectul județului Constanța, Secyl Suliman, viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, istoricul Puiu Hașotti, fost ministru și senator, primari ai unităților administrativ-teritoriale, directori ai instituțiilor județulului Constanța, reprezentanți ai principalelor minorități din Dobrogea, precum și alte oficialități. “Ca inițiator al Proiectui de Lege privind instituirea zilei de 14 noiembrie ca “Ziua Dobrogei”, în anul 2013, alături de colegii mei parlamentari din Constanța și Tulcea, între care îl menționez pe colegul si prietenul meu, deputatul de Tulcea, Popa Octavian-Marius, am reușit să readucem în conștiința colectivă o sărbătoare de care Dobrogea are mare nevoie. Așa cum spuneam atunci în expunerea de motive, avem nevoie de legi pentru a proteja identitatea națională a României. Această zi, extraordinar de importantă, ne spune: prețuiți ce aveți, prețuiți moștenirile lăsate, tezaurul dobrogean și unicitatea acestei regiuni aflate pe primul loc în România și pe locul cinci în Europa, ca bogăție arheologică și arhitecturală. Din păcate, încă avem multe zone lăsate de izbeliște, iar această moștenire nu am prețuit-o și nu am păstrat-o așa cum se cuvine. Istoria ne definiște, istoria ne reprezintă și trebuie să fie conservată. Reușita înaintașilor noștri ne încredințează un mandat important, cel al continuării dezvoltării durabile a acestei regiuni, de promovare a valorilor care-l edifică, de conservare a patrimoniului său cultural și material și de recunoaștere publică a personalităților sale marcante.Împreună cu dumneavoastră, reprezentanți ai instituțiilor, primari și toți factorii decizionali, trebuie să reconstruim viața economică și socială a județului Constanța,

 » Aflați mai multe informații aici.