Economie

Consumul de energie electrică la nivelul populaţiei a crescut cu 8% faţă de anul trecut. Producţiile din energie solară şi eoliană sunt în scădere

Marti, 12 Octombrie 2021, ora 11:01161 citiriProducţia internă de energie a crescut cu 4,5% în primele opt luni, la 12,415 milioane tone echivalent petrol (tep), faţă de aceiaşi perioadă a anului precedent, iar importul a crescut cu 17,8%, la 10,181 milioane tone echivalent petrol, arată datele publicate marţi, 12 octombrie, de Institutul Naţional de Statistică (INS).”În perioada 1 ianuarie – 31 august 2021, resursele de energie primară au crescut cu 10,1%, iar cele de energie electrică au crescut cu 8,4%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Principalele resurse de energie primară în perioada 1 ianuarie – 31 august 2021 au totalizat 22,596 milioane tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 2,073 milioane tep faţă de perioada 1 ianuarie – 31 august 2020″, arată datele INS.Producţia internă a însumat 12.415.000 tep, în creştere cu 532.500 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 10.181.600 tep.În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 45.140,9 milioane kWh, în creştere cu 3.487,9 milioane kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020.Producţia din termocentrale a fost de 14.402 milioane kWh, în creştere cu 1.450,7 milioane kWh (+11,2%). Producţia din hidrocentrale a fost de 13.187,7 milioane kWh, în creştere cu 2.663,8 milioane kWh (+25,3%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7.257 milioane kWh, în scădere cu 106,1 milioane kWh (-1,4%).Producţia din centralele electrice eoliene în primele opt luni a fost de 4.125,7 milioane kWh, în scădere cu 570 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 1.289,2 milioane kWh, în scădere cu 12,4 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020.Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 37.102,3 milioane kWh, cu 6,2% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020;

 » Aflați mai multe informații aici.