ActualitateInternational

COP26: Mai mult de 20 de țări au convenit să înceteze finanțarea proiectelor pe bază de combustibili fosili în străinătate

Cel puțin 20 de țări au convenit să pună capăt finanțării proiectelor de infrastructură pe bază de combustibili fosili în străinătate până la sfârșitul anului viitor, într-un acord care urmează să fie anunțat joi la COP26, a declarat un oficial britanic pentru CNN.  O altă sursă apropiată negocierilor summitului climatic de la Glasgow a spus că SUA este parte la acord.Guvernul britanic, care conduce negocierile, a avut discuții de ultim moment miercuri pentru a încheia acorduri cu mai multe țări pentru a semna angajamentul înainte de a fi lansat oficial joi, au declarat câteva sursele pentru Reuters.Mai multe țări au convenit deja să pună capăt finanțării internaționale pentru cărbune, dar acest acord va fi primul de acest gen care include și proiecte de petrol și gaze. Acordul „reprezintă o schimbare a normelor care ar fi fost de neconceput cu doar câțiva ani în urmă”, a declarat Iskander Erzini Vernoit, expert în finanțarea climatică în cadrul think tank-ului E3G. „Am văzut cum acest lucru a trecut de la nivelul de concept de nișă la un cadru general”, a mai spus Vernoit.Potrivit raportului anual al Programului ONU pentru Mediu (UNEP), 15 dintre cele mai mari țări producătoare de combustibili fosili vor produce în 2030 cu aproximativ 110% mai mult cărbune, petrol și gaze decât ar fi necesar pentru a limita încălzirea globală la nivelul de 1,5 grade Celsius față de era preindustrială și cu 45% mai mult decât necesarul pentru a limita creșterea temperaturii medii globale la 2 grade Celsius. Un studiu recent publicat în revista Nature a constatat că majoritatea rezervelor rămase de petrol, gaze naturale și cărbune ale planetei trebuie să rămână în pământ până în 2050 pentru a se evita creșterea temperaturii și accentuarea efectelor crizei climatice. Majoritatea regiunilor din lume, potrivit autorilor, trebuie să atingă vârful producției de combustibili fosili acum sau până la sfârșitul acestui deceniu pentru a limita pragul climatic critic despre care oamenii de știință avertizează de multă vreme.De asemenea,

 » Aflați mai multe informații aici.