Economie

Cu cât ar trebui să crească salariile anul viitor, din cauza inflaţiei

Creşterea ratei inflaţiei pune presiune pe majorările salariale bugetate de companiile private din România pentru 2022, estimate anterior în medie la 7%, care ar trebui revizuite în sus cu 2 -3 puncte procentuale, pentru a compensa erodarea puterii de cumpărare, reiese din a doua parte a studiului PayWell 2021, realizat de PwC România.Potrivit unui comunicat al companiei, majoritatea companiilor şi-a realizat bugetele de creşteri salariale la sfârşitul verii, când inflaţia se situa la 4%. Pentru finalul anului aşteptările sunt ca inflaţia să depăşească 7%, ceea ce ar putea determina revizuirea bugetelor salariale.”Pentru 2022, companiile îşi construiseră bugete mai moderate comparativ cu acest an, când rata medie de majorare a fost de 8,9%, care venea după un an 2020 greu, cu întreruperi de activitate, şomaj tehnic sau îngheţări salariale în multe industrii.Creşterea inflaţiei peste estimări în acest an va pune însă presiune pe aceste bugete, iar companiile vor fi nevoite să îşi ajusteze politicile pentru a fi competitive pe piaţa muncii, ţinând cont însă de resursele disponibile”, a declarat Daniel Anghel, Partener servicii fiscale şi juridice PwC România.Conform estimărilor companiilor respondente, bazate pe bugetele din vară, anul viitor, cea mai mare creştere medie a salariilor de circa 13% este prevăzută în industria serviciilor de marketing şi publicitate, urmată de servicii financiare cu 11,06%, asigurări cu 8,75%, IT cu 6,83%, retail cu 5,94%, centrele de servicii cu 5,79%, industrie cu 5,42% şi sectorul farmaceutic cu 4,41%. Observăm, de altfel, că sectoarele care au avut creşteri mai mici anul acesta şi anul trecut sunt în top în anul următor, pentru a recupera.Cele mai mari venituri salariale medii sunt în sectorul IT, urmat în ordine de servicii financiare, centre de servicii, industrie, bunuri de larg consum, asigurări, farmaceutic, servicii medicale, ospitalitate şi retail.Studiul reflectă şi diferenţe demografice în abordarea pachetelor de remunerare. Cea mai bine plătită grupă de vârstă este cea cuprinsă între 26 şi 43 de ani,

 » Aflați mai multe informații aici.