ActualitateInternational

Cum a acționat ucigașul din Chicago de Ziua Independenței SUA. O a șaptea victimă a murit

Tânărul acuzat de atacul de Ziua Independenței a SUA într-o suburbie a orașului Chicago își cumpărase pușca legal, a tras de peste 70 de ori de pe un acoperiș și s-a îmbrăcat apoi în haine de femeie pentru a se ascunde în mulțimea care fugea, au spus marți oficialii locali, transmite Reuters. Între timp autoritățile au anunțat că o a șaptea victimă a sa a murit. A șaptea victimă a murit după atacul armat de luni care a avut loc în timpul paradei de 4 iulie din Highland Park, statul Illionois, a declarat, pentru CNN, Nancy Rotering, primarul suburbiei orașului Chicago.Potrivit unei actualizări din partea Sistemului Medical de la Universitatea Northshore, 39 de persoane au fost internate în patru spitale în urma focurilor de armă trase luni. Robert E. Crimo al III-lea s-a îmbrăcat în femeie pentru a se ascunde în mulțime. Foto-Profimedia Images Suspectul, Robert E. Crimo al III-lea, în vârstă de 21 de ani, s-a predat luni poliției, la ore întregi după atac. Oficialii au declarat reporterilor că suspectul a planificat atacul timp de câteva săptămâni și a tras în mulțime la întâmplare. Autoritățile încă luau în considerare cu ce să îl acuze pe criminal.Crimo are tatuaje distincte pe față și purta haine de femeie luni, încercând aparent să-și ascundă identitatea, a declarat un purtător de cuvânt al biroului poliției din Lake County.„S-a amestecat în mulțime cu restul în timp ce fugeau, aproape că părea un spectator inocent”, a declarat acesta. Suspectul a fugit spre casa mamei sale din apropiere iar apoi a luat mașina ei.Oficialii spun că nu știu motivul atacului armat care a avut loc într-un cartier predominat de evrei, însă nu au dovezi că a fost vorba de antisemitism sau rasism. Anchetatorii evaluau imagini video violente pe care acesta le-a făcut.Atacatorul a folosit o pușcă puternică,

 » Aflați mai multe informații aici.