Actualitate

Dumitrina Mitrea (AUR): „Comisia Zonală a Monumentelor Istorice a emis cu cinism o serie de documente pentru a face posibilă demolarea actualului sediu al Judecătoriei Târgu Neamț”

Situație alarmantă în Târgu Neamț. Sub pretextul că este nevoie de un spațiu perfect funcțional și compatibil cu necesitățile Judecătoriei Târgu Neamț, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice a emis o serie de documente pentru a face posibilă demolarea actualului sediu al Judecătoriei, clădire de patrimoniu, unde a avut  biroul Mihail Kogălniceanu, și care a fost, ulterior, sediu al primăriei și muzeu. Problema a fost semnalată de deputatul AUR de Neamț, Dumitrina Mitrea, care a cerut explicații de la Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. „Cum o astfel de decizie poate constitui un precedent periculos, putem aprecia, foarte ușor, câte astfel de construcții pot dispărea, cu toate avizele în regulă, spre consolidarea bunăstării dezvoltatorilor imobiliari”, a declarat oficialul.

        „Este imperios necesar să vă aduc în atenție un fapt care nu trebuie să treacă neobservat și care impune adoptarea unor măsuri urgente.

        Sub pretextul că este nevoie de un spațiu perfect funcțional și compatibil cu necesitățile Judecătoriei Târgu Neamț, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice a emis cu cinism o serie de documente pentru a face posibilă demolarea actualului sediu al Judecătoriei, clădire de patrimoniu, unde a avut  biroul Mihail Kogălniceanu, și care a fost, ulterior, sediu al primăriei și muzeu.

          Consider că aceste avize, emise cu o lejeritate inacceptabilă, nu constituie un argument pentru faptul că o clădire, monumet istoric, nu-și mai are locul în România ”modernă” și ”democratică”.

        Cum o astfel de decizie poate constitui un precedent periculos, putem aprecia, foarte ușor, câte astfel de construcții pot dispărea, cu toate avizele în regulă, spre consolidarea bunăstării dezvoltatorilor imobiliari. De aceea, domnule ministru, vă solicit să analizați de urgență, cu celeritate, situația menționată și să îmi transmiteți clarificări asupra următoarelor aspecte:

  1. Care vor fi, concret, măsurile pe care le veți dispune pentru a stopa demolarea acestei clădiri, monument istoric?
  2. Ce sancțiuni aveți în vedere a fi aplicate celor care au emis, cu atâta lejeritate, în speță Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, avizul pentru demolarea acestei clădiri?
  3. Ce soluții înaintați pentru a împiedica astfel de decizii și, nu în ultimul rând, pentru a  stopa distrugerea patrimoniului cultural național?”, a întrebat deputatul AUR, Mitrea Dumitrina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *