ActualitateInternational

Europa se relaxează după doi ani de pandemie. Care sunt țările care renunță la restricții și nu mai impun masca de protecție

Tot mai multe state anunță planuri pentru relaxarea restricțiilor, după doi ani de pandemie. Italia, primul focar european, a anunțat că masca de protecție nu va mai fi obligatorie afară. O măsură similară a fost anunțată și în Spania, în timp ce statele nordice au adoptat planuri în etape. Danemarca și Marea Britanie sunt țările de pe continent care au renunțat aproape integral la restricții. ItaliaAutorităţile sanitare italiene intenţionează să ridice din 11 februarie obligaţia purtării măştii în exterior. Cu toate acestea, italienilor li se va cere în continuare să aibă măşti la ei şi să le poarte, mai ales în mulţimi, a spus el.Obligativitatea purtării măştii încă se aplică în interior, în cadrul unui regulament ce urmează să rămână în vigoare până la 31 martie cel mai devreme. Starea de urgenţă în Italia legată de pandemie este de asemenea în vigoare până la această dată.În Italia, numărul cazurilor a scăzut semnificativ în ultimele zile. Oficialii au înregistrat marţi aproape 102.000 de noi infecţii, în scădere de la un nivel de două ori mai mare cu doar trei săptămâni în urmă.Spania Portul măştilor de protecţie în aer liber nu va mai fi obligatoriu în Spania, începând din 15 februarie.  Se va pune astfel capăt măsurii referitoare la măşti, care a fost reintrodusă în 22 decembrie 2021, din cauza valului de infectări provocate de varianta Omicron.În unele regiuni, certificatul COVID-19 nu mai este obligatoriu. Cluburile rămân însă închise.Marea BritanieÎncepând de joi, 27 ianuarie, purtarea măştii nu mai este obligatorie, telemunca nu mai este recomandată oficial, iar pentru accesul în cluburi sau la anumite mari întruniri nu mai este necesar un certificat sanitar.Carantina este însă obligatorie pentru persoanele confirmate ca având virusul.Nu se va mai prelungi regula ce impune izolarea persoanelor cu test pozitiv la coronavirus, atunci când măsura va expira la 24 martie,

 » Aflați mai multe informații aici.