ActualitateInternational

Explozie la Natanz, unde se află o uzină nucleară. Iranul susține că a fost vorba despre un exercițiu de apărare antiaeriană

Agenţiile iraniene de ştiri au anunțat sâmbătă că locuitorii din Natanz, oraș din centrul Iranului unde se află o uzină cu instalații nucleare, au auzit o explozie puternică, urmată de o lumină intensă pe cer. Știrea inițială a agențiilor iraniene nu era însoțită de explicaţii oficiale asupra celor întâmplate, dar ulterior, televiziunea de stat de la Teheran a transmis că a fost vorba despre un exercițiu de apărare antiaeriană pentru a testa „forţa de reacţie rapidă” de la Natanz. „Astfel de exerciții se desfășoară într-un mediu absolut sigur (…) și nu există niciun motiv de îngrijorare”, a declarat la televiziune purtătorul de cuvânt al armatei, Shahin Taqikhani, relatează Reuters.Presa israeliană scrie însă că au apărut informații potrivit cărora ar fi fost doborâtă o dronă.Tensiuni cu IsraelulÎn aprilie, Iranul acuzase Israelul, principalul său inamic, de sabotarea uzinei nuclare de la Natanz și promitea răzbunare. Presa israeliană cita atunci sub acoperirea anonimatului surse care declarau că Mossad, serviciul de spionaj al țării, a efectuat cu succes o operațiune de sabotaj la complexul subteran Natanz, ceea ce ar putea întârzia cu câteva luni lucrările de îmbogățire a uraniului. Israelul nu a comentat însă la nivel oficial incidentul. Liderii israelieni amenință de mult timp cu acțiuni militare împotriva Iranului, dacă vor considera că diplomația nu dă roade, pentru a împiedica republica islamică să se înzestreze cu arma nucleară.Israelul s-a opus acordului, pe care îl considera prea slab, pe care puterile mondiale l-au încheiat în 2015 cu Iranul și care urmărea să limiteze programul nuclear iranian în schimbul ridicării sancțiunilor împotriva Teheranului. SUA s-au retras în timpul administrației Trump din acest acord și Washingtonul a reimpus sancțiuni Teheranului. Negocieri împotmolite cu SUAOdată cu noua administrație a lui Joe Biden au fost reinițiate negocieri cu Iranul, dar discuțiile se derulează destul de greu, cu atât mai mult cu cât în Iran au avut loc alegeri prezidențiale în luna iunie în urma cărora a fost ales ultraconservatorul Ebrahim Raisi,

 » Aflați mai multe informații aici.