ActualitateInternational

Fotografia de Crăciun a unui congresmen american stârnește indignare: în fața bradului, cu toți membrii familiei având arme în mâini

Republicanul Thomas Massie, membru al Congresului american, este în centrul unui scandal, după ce a postat pe Twitter o fotografie de Crăciun care a stârnit indignarea publicului: el și alți șase membri ai familiei sunt în fața bradului, toți au în mâini arme și zâmbesc, iar comentariul care însoțește imaginea este „Crăciun fericit! PS: Dragă Moşule, să ne aduci cadou nişte muniţie!”. Chiar dacă s-a vrut, probabil, o glumă, gestul nu a fost deloc apreciat, în condițiile în care vine la câteva zile după ce patru tineri au fost uciși într-un atac armat într-un liceu din Michigan. Thomas Massie este reprezentant al unui solid district republican din Kentucky. În fotografia postată pe Twitter, el și membrii familiei țin în mână probabil imitații de arme de foc, dar care seamănă foarte bine cu mitraliere și arme semiautomate. Conform legislației americane, arme precum mitralierele sunt rezervate armatei, forțelor de ordine și civililor care au obținut licențe speciale pentru arme fabricate înainte de mai 1986.SUA au fost îndoliate marţi de un nou incident armat într-un liceu din Michigan, în cursul căruia un adolescent de 15 ani a luat arma cumpărată cu câteva zile în urmă de tatăl său și a ucis patru elevi. Părinţii lui au fost puși sub acuzare pentru omor involuntar și au fost arestați sâmbătă, după ce au fost căutați timp de mai multe ore. Cauțiunea stabilită este de 500.000 de dolari pentru fiecare. Ei îi oferiseră anticipat fiului lor un pistol semiautomat Sig Sauer drept cadou de Crăciun, relatează The Guardian. În acest context, fotografia de familie a lui Thomas Massie a provocat furie, mulți acuzându-l pe republican de lipsă de empatie, relatează AFP, preluată de Agerpres.Reacții la fotografia congresmenului: „Scandalos!”, „Fetișism!”„Scandalos!”, a reacţionat democratul John Yarmuth, în timp ce inclusiv un politician republican, Adam Kinzinger, care susține dreptul de a purta armă,

 » Aflați mai multe informații aici.