Economie

Garda de Mediu, avertisment privind hainele second-hand: ”Deșeurile textile au nevoie de zeci de ani pentru a se descompune”

Joi, 20 Ianuarie 2022, ora 00:142517 citiriGarda de Mediu a tras un semnal de alarmă miercuri, 19 ianuarie, în privința deșeurilor textile.Precizând că, anual, se încearcă introducerea în ţară a mii de tone de deşeuri textile, sub pretextul hainelor second-hand, Garda de Mediu subliniază că acestea sunt atât de degradate încât nu pot fi vândute.”Sub umbrela „SH” se încearcă în fiecare an introducerea în ţară a mii de tone de deşeuri textile, care nu ar putea fi vândute niciodată într-un magazin second hand, din cauza gradului avansat de uzură în care se află”, a transmis, miercuri seară, Garda Naţională de Mediu.Sursa citată a precizat că, doar în ultimele două zile, au fost blocate la Constanţa aproximativ 16 tone de astfel de deşeuri textile.”Declarativ, documentele arată că în containere sunt haine second hand, dar în realitate, nimeni nu ar putea purta ce este acolo. Sunt nenumărate investigaţii în derulare, iar zeci de astfel de transporturi au fost blocate la intrarea în ţară sau returnate expeditorilor, înainte de a umple şi mai mult depozitele de deşeuri. Textilele sunt o mare problemă, având nevoie chiar şi de zeci de ani pentru a se descompune şi, din păcate, sunt prea puţini reciclatori dornici să le preia, pentru a le reintroduce în procesul de producţie”, susţine Marioara Artemis Gătej, Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu.Aceasta a transmis că autorităţile au toleranţă zero faţă de cei care nu respectă prevederile legale privind colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor de orice fel. Citeste si: Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 20 ianuarie, că țara are nevoie de actuala coaliție de guvernare.
Liderul social-democrat a subliniat însă că trebuie înbunătățit… Copreşedintele AUR George Simion a anunţat joi, 20 ianuarie, că formațiunea sa a adunat 730.000 de semnături pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis în cele trei luni de când au…

 » Aflați mai multe informații aici.