ActualitateInternational

În Grecia a început procesul a 24 de lucrători umanitari acuzaţi de spionaj după salvarea unor refugiaţi: „Farse motivate politic”

În insula Lesbos din Grecia a început joi procesul a 24 de lucrători umanitari acuzaţi de spionaj după ce s-au implicat în salvarea unor refugiaţi, informează Reuters. Procesul a fost amânat imediat, în contextul apelurilor unor grupuri pentru drepturile omului ca autorităţile să renunţe la acuzaţiile „absurde” de spionaj şi dezvăluire a unor secrete de stat.Lucrătorii umanitari, dintre care unii sunt străini, iar unul este refugiat din Siria, erau afiliaţi organizaţiei non-profit Centrul Internaţional pentru Reacţii de Urgenţă (ERCI), care a acţionat în Lesbos din 2016 până în 2018. Insula era atunci în prima linie a crizei refugiaţilor din Europa; zeci de refugiaţi ajungeau zilnic la ţărm.Inculpaţii, care ar putea fi condamnaţi la maximum opt ani de închisoare, resping acuzaţiile. Ei sunt cercetaţi penal, în cadrul unei anchete care încă nu s-a încheiat, şi pentru trafic de persoane, apartenenţă la o grupare infracţională şi spălare de bani. „Sunt furios”, a declarat în afara tribunalului scafandrul de salvare Sean Binder, crescut în Irlanda. „Sunt furios că cerinţa legală de a încerca să ajuţi oameni în pericol pe mare este acum incriminată. Sunt furios fiindcă nu există nici urmă de dovadă împotriva noastră”.Binder a fost arestat în 2018 şi a stat 107 zile în arest preventiv. Mama sa, Fanny, speră să îl poată lua acasă.Parlamentul European: „Cel mai mare caz de incriminare a solidarităţii din Europa”La fel ca Binder a păţit şi Sarah Mardini, o înotătoare siriană care a ajuns în Grecia împreună cu sora ei, într-o barcă supraîncărcată, în 2015, şi a salvat alţi 19 pasageri trăgând spre ţărm timp de patru ore ambarcaţiunea care se scufunda. Mardini a fost închisă în închisoarea da maximă securitate din Atena şi în cele din urmă a primit azil în Germania. Ea nu s-a putut prezenta la proces din cauză că are interdicţie de intrare în Grecia,

 » Aflați mai multe informații aici.