ActualitateInternational

Jens Stoltenberg: NATO va continua să sprijine „politic şi practic” Ucraina şi Georgia

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări joi că Alianţa va continua să ofere sprijin „politic şi practic” Ucrainei şi Georgiei. Miniștrii apărării din cele două țări participă la reuniunea pe care omologii lor aliaţi o desfăşoară la Bruxelles. „Aliaţii din NATO au depus eforturi neobosite pentru a acţiona în vederea unei soluţii politice şi diplomatice. Am făcut aceasta în colaborare strânsă cu Georgia şi Ucraina. Şi sprijinul puternic politic şi practic al NATO continuă în ceea ce priveşte Georgia şi Ucraina”, a declarat Jens Stoltenberg la începerea celei de-a doua zi a reuniunii miniştrilor apărării din NATO, potrivit EFE, peluată de Agerpres.La reuniune participă în calitate de invitaţi miniştrii apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, şi din Georgia, Juanşer Burciuladze, două ţări pe care NATO este dispusă să le primească în rândurile sale în momentul în care cei 30 de aliaţi vor decide că sunt pregătite.„În timp ce noi ne întâlnim astăzi, pacea şi stabilitatea în regiunea euro-atlantică sunt ameninţate”, a subliniat Stoltenberg. El a insistat că “există semnale de la Moscova conform cărora diplomaţia poate continua”, deşi, „deocamdată, nu am văzut niciun semn al retragerii sau al reducerii tensiunii” trupelor ruse situate la frontiera ucraineană.„Rusia şi-a demonstrat din nou dispreţul faţă de principiile care susţin securitatea europeană şi capacitatea şi voinţa sa de a ameninţa cu folosirea forţei pentru a-şi atinge obiectivele”, a insistat politicianul norvegian, care a calificat situaţia actuală drept „noua normalitate pentru care trebuie să fim pregătiţi”.Citește și: Separatiștii proruși și forțele ucrainiene se acuză reciproc că au deschis focul. Rusia: Situația poate exploda în orice moment Editor : B.P.

 » Aflați mai multe informații aici.