Actualitate

Klaus Iohannis, vizită oficială la Cernavodă. „Luni mă voi întâlni cu partidele parlamentare”

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a făcut joi o vizită oficială la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă pentru a marca 25 de ani de funcţionare a Unităţii 1 din cadrul centralei. În deschiderea evenimentului, Iohannis a vorbit despre cât de importantă este producerea de energie nucleară pe care o dezvoltă Centrala de la Cernavodă.„Am ţinut în mod special să revin aici pentru a marca cei 25 de ani de funcţionare a Unităţii 1 a Centralei Cernavodă. Dorim ca această Unitate să contribuie în continuare la securitatea energetică a ţării noastre. Transmit felicitări specialiştilor care şi-au adus contribuţia de-a lungul celor 25 de ani la performarea acestui reactor. Eforturile dumneavoastră sunt recunoscute la nivel internaţional. Obiectivul energetic nuclear al României este un obiectiv strategic de asigurare a securităţii pe plan naţional şi regional. Avem nevoie de noi capacităţi energetice din diverse surse bazate pe tehnologii moderne. România are potenţialul de a deveni un jucător important în domeniul energiei. Este modul prin care putem schimba profilul energetic actual al României şi să devenim un exportator de energie în regiune”, a declarat Klaus Iohannis.Președintele țării şi-a continuat discursul despre importanţa energiei nucleare care este produsă cu ajutorul Centralei de la Cernavodă.Şeful statului a precizat că economoia din ţara noastră trebuie protejată şi pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie luate măsuri urgente.„Voi solicita o intervenţie coordonată pentru adoptarea de măsuri active întrucât scumpirea energiei va fi resimţită. O astfel de problemă comună nu poate fi gestionată bine decât prin soluţii comune. Este foarte importantă legea consumatorului vulnerabil. O lege care oferă un mecanism stabil. Ordonanţa de Urgenţă privind compensarea facturilor clienţilor casnici este binevenită. Sunt necesare măsuri eficiente care să protejeze şi economia, firmele şi companiile mari a căror productivitate este puternic afectată prin scumpirea produselor energetice. Atrag atenţia autorităţiilor cu atribuţii în domeniu că sunt necesare soluţii cu caracter durabil pentru a nu genera alte probleme mai serioase sau mai costisitoare.

 » Aflați mai multe informații aici.