ActualitateInternational

Medvedev: Orice intruziune a NATO în Crimeea ar declanşa al treilea război mondial. O catastrofă completă

Orice intruziune în peninsula Crimeea din partea unui stat membru NATO ar putea echivala cu o declaraţie de război la adresa Rusiei, care ar putea conduce la al treilea război mondial, a declarat luni fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev. „Pentru noi, Crimeea este o parte a Rusiei. Şi asta înseamnă pentru totdeauna. Orice încercare de intruziune în Crimeea este o declaraţie de război împotriva ţării noastre”, a declarat Medvedev pentru site-ul de ştiri Argumentî i Faktî, potrivit Reuters și Agerpres.„Şi dacă acest lucru este făcut de către un stat membru NATO, asta înseamnă conflict cu întreaga alianţă nord-atlantică; un al treilea război mondial. O catastrofă completă”.El a mai declarat că dacă Finlanda şi Suedia se alătură NATO, Rusia îşi va consolida graniţele şi va fi pregătită pentru măsuri de represalii care ar putea include perspectiva instalării de rachete hipersonice Iskander „în pragul lor”.Dmitri Medvedev este în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei. Editor : I.C

 » Aflați mai multe informații aici.