Economie

NTT DATA Romania a încheiat anul financiar 2021 cu o cifră de afaceri de 86 mil. Euro, în creștere cu 15% față de 2020

NTT DATA Romania, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de IT din țară, parte a concernului nipon NTT DATA, continuă să crească de la an la an. Compania a raportat pentru anul financiar 2021 o cifră de afaceri de 86 de milioane de euro, în creştere cu aproape 15% faţă de anul precedent.
Deși anul 2021 a fost unul al transformării organizaționale și al investițiilor, NTT DATA Romania s-a aflat pe un trend ascendent, marcând încă un an de creștere continuă în dezvoltarea de parteneriate atât cu clienți din România, cât și la nivel internațional.

În actualul context geopolitic și economic imprevizibil, plecăm de la considerentul că anul 2022 va fi unul de succes pentru compania noastră. Strategia cu care am plecat la drum acum un an vizează simplificarea și automatizarea proceselor precum și specializarea echipelor. Am implementat o abordare inside-out, focusată pe încurajarea unei culturi a colaborării, autonomiei și responsabilizării, menite să crească calitatea vieții organizaționale.” a declarat Maria Metz, CEO NTT DATA Romania.
Anul 2021 a însemnat pentru NTT DATA Romania și anul integrării în noua companie operațională definită pentru Europa, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină (NTT DATA EMEAL). NTT DATA EMEAL are o cifră de afaceri de 3 miliarde de euro și a ajuns la peste 46.000 de colegi, în 25 de țări. NTT DATA EMEAL a avut o rată de creștere de două ori mai mare decât media pieței, cu creșteri semnificative ale cotei de piață atât în Europa, cât și în America Latină.

Integrarea în NTT DATA EMEAL este un pas fundamental pentru NTT DATA România în atingerea obiectivului de a deservi mai bine, sub un singur brand, colegii, clienții și comunitățile în care NTT DATA își desfășoară activitățile. Astfel, partenerii vor beneficia de servicii end-to-end care cuprind consultanță în afaceri,

 » Aflați mai multe informații aici.