Economie

O companie de IT deschide la Cluj un centru de instruire pentru angajați și clienții din Europa

Compania de IT Emerson, prezentă și la Cluj, a deschisun centru de instruire la sediul din Cluj-Napoca, axat pe soluţiile de măsurare Rosemount şi Micro Motion, utilizate în cadrul industriei farmaceutice, a apelor uzate, chimice şi energetice.
Compania globală de tehnologie şi software Emerson, parte a concernului american Emerson, a inaugurat săptămâna aceasta un nou centru de instruire la sediul din Cluj, axat pe soluţiile de măsurare Rosemount™ şi Micro Motion™, utilizate în cadrul industriei farmaceutice, a apelor uzate, chimice şi energetice. Centrul de training, conceput pentru a susţine atât instruirea în format fizic, cât şi virtual, va găzdui prezentări şi cursuri de instruire pentru clienţii şi angajaţii Emerson din întreaga Europă, potrivit ZF.

Acestea vor evidenţia capacităţile instrumentelor de măsurare Emerson, aplicaţiile, procedurile de instalare şi de punere în funcţiune, precum şi cerinţele de service şi întreţinere pe durata ciclului de viaţă. Fiecare dintre cele 12 staţii de training dispune de sisteme video, echipamente şi produse care reproduc condiţii reale, oferind o experienţă complet imersivă. Centrul poate instrui mai mult de 500 de angajaţi şi clienţi în fiecare an prin intermediul capacităţilor online şi de la faţa locului, potrivit unui comunicat de presă al companiei Emerson. În colaborare cu instituţiile de învăţământ locale (Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică), centrul de instruire Emerson va găzdui studenţi care explorează oportunităţi de carieră în cadrul companiei.

„Inaugurarea centrului de training de la Cluj consolidează angajamentul Emerson de a sprijini nevoile clienţilor noştri din întreaga Europă. Acest centru de instruire va contribui la pregătirea următoarei generaţii de profesionişti în domeniul digital (…), a declarat Jon Stokes, preşedintele grupului Emerson pentru activităţile sale de măsurare şi instrumentaţie, la evenimentul de inaugurare a centrului de training de la Cluj.

Deschiderea centrului de training coincide cu aniversarea unui an de la inaugurarea celei de-a doua linii de producţie la Cluj-Napoca pentru fabricarea de transmiţătoare de presiune şi presiune diferenţială.

 » Aflați mai multe informații aici.