Actualitate

Personalități din Germania, decorate de președintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, un decret de decorare a mai multor personalităţi din Germania.Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a conferit Ordinul “Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Mare Ofiţer preşedintelui “Forumului Germano-Român” (1999-2018), Kastner Susanne, şi preşedintelui Parlamentului Bavariei (2008-2018), Stamm Barbara, “Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Comandor profesorului dr. med. Schramm Wolfgang, membru în Consiliul de administraţie al Asociaţiei “Bavarian Children’s Aid România” şi Ordinul “Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Ofiţer lui Fabritius Uwe-Volker, responsabil pentru România al Ministerului pentru Familie, Muncă şi Afaceri Sociale al landului Bavaria.Potrivit Agerpres decoraţiile au fost conferite în semn de “apreciere pentru contribuţia importantă avută la consolidarea relaţiilor bilaterale româno-germane, pentru implicarea activă în numeroase proiecte de natură socială şi umanitară desfăşurate în România”.

 » Aflați mai multe informații aici.