Economie

Peste 1.200 de firme din Cluj au fost dizolvate în 2021

Numărul firmelor dizolvate la Cluj anul trecut a crescut cu peste 11%, față de 2020.
Județul Cluj a înregistrat, în anul 2021, 1.288 de firme dizolvate și e în topul național al județelor cu cele mai multe firme care au fost dizolvate anul trecut. 

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti – 5.239 firme, având o creştere cu 16,45% față de 2020, urmat de Constanţa – 1.490 (+31,16%),  Timiş – 1.359 (+11,85%) şi Cluj – 1.288 (+11,61%). Cele mai puţine dizolvări au fost înregistrate în Mehedinţi (169), Covasna (172) şi Vaslui (196), acesta din urmă sunt la coada clasamentului la numărul de firme dizolvate. 

Conform datelor centralizate la nivel naţional de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor dizolvate a crescut cu 23,17%. 28.749 de firme au fost dizolvate în 2021, raportat la anul 2020, când au fost dizolvate 23.341.

Domeniul de activitate cu cele mai multe dizolvări de firme este comerţul, urmat de industria automobilelor şi motocicletelor (având 8786 de dizolvări la nivel naţional), construcţiile (2702), şi apoi de domeniul activităţilor profesionale, ştiinţiifice şi tehnice (2671). 

 » Aflați mai multe informații aici.