Economie

Preţul locuinţelor şi a chiriilor ANL va scădea

La începutul acestei luni a fost publicată în Monitorul Oficial o hotărâre pentru modificarea şi completarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe care prevăd educerea preţului locuinţelor, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL).
Această hotărâre publicată în Monitorul Oficial este ultimul pas pentru punerea în aplicare a OUG nr. 55/2021 publicată în iunie, în Monitorul Oficial nr. 628/2021. 

Prezentele reglementări au ca scop reducerea preţurilor de vânzare şi chirie ale locuinţelor ANL destinate tinerilor care au crescut semnificativ în anul 2020 şi vrea să le aducă la nivelul valorilor din anul 2019.

Astfel HG 1.174/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.043 din data de 01 noiembrie 2021 a modificat şi completat normele metodologice ale Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe pentru a reduce preţul de vânzare şi chirie ale locuinţelor ANL.

După cum este cunoscut, preţul de vânzare şi chirie al acestor locuinţe a fost majorat semnificativ, dublat în unele cazuri, odată cu majorarea din 2020 a veniturilor din industria construcţiilor. Guvernul, la propunerea MDLPA, a adoptat o ordonanţă prin care se revine la preţuri similare cu cele din 2019. Pentru aplicarea acestei ordonanţe, a fost nevoie de o nouă metodologie de aplicare, a arătat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, într-un comunicat de presă recent.

Ministrul a spus: a fost nevoie de aceste modificări şi completări legislative, întrucât trebuie să ţinem seama că locuinţele ANL sunt destinate tinerilor, scopul acestora este de a asigura o chirie şi mai apoi o locuinţă proprie la un preţ accesibil.

Astfel, prin Hotărârea de Guvern se urmăreşte reglementarea valorii de vânzare a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, raportată la valoarea de investiţie a construcţiei. Mai exact, valoarea de investiţie se diminuează în raport cu contravaloarea sumelor rezultate dintr-o parte a chiriei plătite până în momentul vânzării locuinţei,

 » Aflați mai multe informații aici.