ActualitateInternational

Rata mortalităţii în 2021, în Cehia, cea mai ridicată de după Al Doilea Război Mondial

Mai multe persoane au murit în Republica Cehă în 2021 decât în orice alt an de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit cifrelor publicate marţi şi care evidenţiază bilanţul pandemiei de coronavirus, relatează DPA. Peste 139.600 de decese au fost înregistrate anul trecut, o creştere de 8% faţă de 2020, când COVID-19 a început să facă ravagii şi să perturbe viaţa zilnică în întreaga lume.Grupa de vârstă între 55 şi 74 de ani este cea mai semnificativă în cifrele deceselor, a anunţat Biroul de Statistică ceh.Lunile cu cea mai ridicată rată a mortalităţii comparativ cu cei cinci ani înaintea pandemiei au fost ianuarie, februarie, martie, noiembrie şi decembrie. În general, au murit mai mulţi bărbaţi decât femei, arată datele.La apogeul celui de-al treilea val, în martie 2021, Republica Cehă a impus un lockdown dur ce a inclus restricţii de circulaţie. Unii experţi au criticat măsura ca fiind impusă prea târziu, mai notează sursa citată de Agerpres.În ceea ce priveşte vaccinarea împotriva COVID-19, ţara este încă în urma statelor din vestul UE. În prezent, 63,2% din populaţie este considerată complet vaccinată. Aproximativ o treime din populaţie a primit de asemenea şi doza booster. Editor : Liviu Cojan

 » Aflați mai multe informații aici.