Actualitate

Se schimbă Codul Rutier: Şoferii care “o calcă” prea tare ar putea rămâne fără maşină

Vitezomanii îşi pot pierde maşina – sursa foto: Freepik

Polițiștii vor putea confisca mașina șoferilor care depășesc cu mult limita de viteză. În ce condiții poți rămâne fără autoturism, liberalii pregătesc un cod rutier după model occidental.

Cod rutier adaptat la legislaţia europeană şi în România. Șoferii vor rămâne fără permisul de conducere și certificatul de înmatriculare a mașinii timp de șase luni, în cazul în care depășesc cu mai mult de 100 de km/h viteza legală pe un sector de drum, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor. În plus, dacă șoferii sancționați astfel sunt prinși că merg cu mașina în perioada în care talonul este reținut, polițiștii pot dispune inclusiv confiscarea mașinii.

“În primele 8 luni ale anului 2022 conform datelor furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei Române au decedat 1.029 de persoane şi alte 2.258 au fost rănite grav, în accidente rutiere produse la nivelul întregii ţări. Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost nerespectarea regimului legal de viteză (18%), fiind înregistrate 517 accidente, soldate cu 201 decese şi rănirea gravă a altor 431 de persoane, respectiv indisciplina pietonilor (18%) – 517 accidente, 215 persoane decedate, 307 rănite grav. Conform datelor din anul 2022 prezentate de Inspectoratul General al Poliţiei Române nerespectarea regimului legal de viteză a fost principala cauză a producerii de accidente în primele 8 luni dar şi cauza care a produs, din nefericire, cele mai multe decese respectiv persoane rănite grav”

 » Aflați mai multe informații aici.