Actualitate

Sorin-Titus Muncaciu (AUR) către Alexandru Rafila: „Se efectuează raportarea cazurilor noi COVID-19 survenite chiar și în urma vaccinării?”

Pentru toți pacienții pozitivi intenati, unitățile spitalicești au obligația de a completa formularul corespunzător din aplicația informatică Corona Forms, în primele 12 ore de la internare. Cu toate acestea, aplicația nu conține date referitoare și la cazurile noi de Covid-19 produse, deși acele persone erau vaccinate. Problema a fost semnalată de deputatul AUR de Galați, Sorin-Titus Muncaciu, care a sesizat în acest sens Ministerul Sănătății. Astfel, Muncaciu dorește să afle de la Alexandru Rafila dacă se raportează cazurile noi de COVID-19 survenite în urma vaccinării și dacă baza de date este coroborată cu fișele de internare în spitale.

         „În scopul colectării și corelării datelor fumizate de autoritățile și instituțiile publice implicate în monitorizarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, precum și în scopul evidenței persoanelor confirmate și a deceselor produse de infecția cu virusul SARSC-CoV-2, Ministerul Sănătății utilizează aplicația informatică Corona Forms dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), la solicitarea și în conformitate cu cerințele Ministerului Sănătății.

            Utilizatorii datelor din aplicația informatică Corona Forms sunt: Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică, direcțiile de sănătate publică județene și a Municipiului București, laboratoarele care realizeazii testarea RT-PCR și testarea prin utilizarea testelor antigenice rapide, precurn și unitățile sanitare cu paturi care ingrijesc pacienti COVID-19.

            Pentru toți pacienții pozitivi intenati, unitățile spitalicești au obligația de a completa formularul corespunzător din aplicația informatică Corona Forms, în primele 12 ore de la internare. La externare, unitatea spitaliceasca are obligația ca în maximum 24 de ore să completeze în fișa de spital din aplicația Corona Forms statusul pacientului: vindecat, transferat sau izolat la domiciliu.

            Managerii spitalelor trebuie să verifice, zilnic, acuratetea datelor fiind responsabili pentru corectitudinea și validitatea datelor introduse în aplicația Corona Forms.

         Dar, aplicația mai sus amintită nu conține date referitoare și la cazurile noi de Covid-19 produse, deși acele persone erau vaccinate  și, de aceea, vă solicit să îmi răspundeți la următoarea întrebări:

  1. Se efectuează și raportarea cazurilor noi COVID-19 survenite chiar și în urma vaccinării?
  2. Este, concret, baza de date coroborată cu fișele de internre in spitale?”, se arată în interpelarea deputatului AUR de Galați, Sorin-Titus Muncaciu.

În cadrul unei alte interpelări, Sorin-Titus Muncaciu a dorit să afle de la ministrul Sănătății, Alexandru Rafila dacă în acest an a fost efectuată raportarea reacțiilor adverse și a mortalității în cel mult o săptămână  de la data vaccinării.

„Raportarea reacţiilor adverse suspectate reprezintă o modalitate importantă de a strânge mai multe informaţii cu privire la medicamentele de pe piaţă, inclusiv vaccinuri.

             Autorităţile de reglementare analizează raportările de reacţii adverse împreună cu toate informaţiile pe care le deţin deja, pentru a se asigura că beneficiile medicamentelor, inclusiv ale vaccinurilor, rămân mai mari decât riscurile asociate şi, totodată, pentru a lua orice măsură necesară, dacă este cazul.

           Comitetul de farmacovigilenţă pentru evaluarea riscului (PRAC) al Agenției Europene a Medicamentului evaluează lunar toate semnalele de siguranță privind vaccinurile și solicită, diverse informații suplimentare către Deținătorul de autorizație de punere pe piață al vaccinului analizat în funcție de evoluția evaluărilor și a datelor disponibile, iar ulterior poate emite recomandări de reducere la minimun a riscurilor asociate vaccinurilor, vitale fiind informările privind atenționările sau contraindicațiile.

         În mod special, la raportarea reacțiilor adverse post vaccinare COVID- 19 este este obligatoriu să existe urmatoarele arii specifice de interes pentru autorități:

  • Reacțiile adverse de tip șoc anfilactic
  • Utilizarea vaccinului COVID-19 în timpul sarcinii și al alăptării
  • Utilizarea vaccinului de către persoanele al căror răspuns imun este redus sau chiar dispărut datorită imunosupresiei
  • Utilizarea vaccinului de către personale cu comorbidități (spre exemplu, persoane diagnosticate cu: diabet zaharat, boli cardio-vasculare, bronhopneumopatie cronică obstructivă)
  • Utilizarea vaccinului de către persoane cu boli autoimune sau inflamatorii
  • Datele de siguranță pe termen lung

          De aceea, vă solicit să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. A fost efectuată, pentru anul în curs, raportarea reacțiilor adverse și a mortalității în cel mult o săptămână  de la data vaccinării? Dacă da, vă rog să îmi puneți la dispoziție un raport detaliat.
  2. De ce nu se publică, în timp real (sau într-un interval de timp rezonabil), rapoartele comisiilor acreditate la Ministerul Sănătății, rapoarte care detaliază reacțiile adverse rezultate în urma vaccinării?”, se menționează în interpelarea către ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.