ActualitateInternational

UE discută cu Lituania un compromis pentru ridicarea blocadei asupra Kaliningradului. Putin „are mai multe pârghii decât noi” (Reuters)

Tranzitul comercial rusesc prin Lituania către exclava rusă Kaliningrad ar putea reveni la normal în decursul lunii iulie, dacă oficialii europeni vor ajunge la un compromis cu Lituania pentru ca aceasta să ridice blocada parţială care a amplificat tensiunile deja existente cu Rusia, scrie Reuters, citând două surse implicate în această chestiune. În virtutea sancţiunilor pe care UE le-a impus Rusiei după agresiunea acesteia împotriva Ucrainei, începând din 17 iunie Lituania a blocat parţial tranzitul de mărfuri către exclava rusă Kaliningrad.Rusia a ameninţat cu represalii dacă Lituania nu elimină „blocada” pe care, conform Moscovei, guvernul de la Vilnius a impus-o la „sugestia evidentă şi la cererea” SUA.Potrivit surselor citate acum de Reuters, oficialii europeni discută în prezent – demers sprijinit şi de Germania – despre o posibilă exceptare a Kaliningradului de la aplicarea sancţiunilor, dar pentru aceasta este nevoie ca şi Lituania să fie de acord. Pe de altă parte, deşi susţine restricţiile impuse, Lituania se teme în acelaşi timp că Rusia ar putea recurge la forţa militară pentru a-şi croi pe teritoriul lituanian un coridor către Kaliningrad, remarcă una dintre sursele citate de Reuters, potrivit Agerpres.Preşedintele rus Vladimir Putin „are mult mai multe pârghii decât noi. Este în interesul nostru să găsim un compromis”, spune oficialul citat, care s-a exprimat cu condiţia anonimatului.Printr-un astfel de compromis transporturile de bunuri între Rusia şi Kaliningrad ar putea fi exceptate de la aplicarea sancţiunilor europene pe temeiul că nu constau în operaţiuni de comerţ exterior, dat fiind că exclava Kaliningrad face parte din Rusia, condiţia fiind însă ca respectivele bunuri să nu fie exportate din această exclavă.Un purtător de cuvânt al Ministerului lituanian de Externe a declarat că vor continua consultările cu Comisia Europeană asupra aplicării sancţiunilor împotriva Rusiei. Dar „sancţiunile trebuie puse în aplicare şi orice decizie luată nu trebuie să submineze credibilitatea şi eficacitatea politicii de sancţiuni a UE”,

 » Aflați mai multe informații aici.