ActualitateInternational

Ultimatum rus pentru Mariupol: “Vă predați sau muriți!”. Zelenski avertizează că dacă se întâmplă asta negocierile cu Rusia se opresc

Ucraina e din nou ținta unor bombardamente feroce, iar rușii vizează civili, fără ca măcar să mai pretindă altceva. Orașul Harkov a fost puternic bombardat. Rușii au atacat și o uzină militară aflată la periferia Kievului, iar duminică noi explozii s-au auzit în capitală. Anterior, anunțaseră că vor ținti din nou zone din nordul țării, din cauza atacului ucrainean asupra navei amiral a Moscovei. Un om a murit și mai mulți au fost răniți. Lovituri au avut loc și în vestul Ucrainei, în zona orașului Liov. Potrivit celui mai recent bilanț al Organizației Națiunilor Unite, aproape 2.000 de civili au murit de când a început războiul din Ucraina. 162 dintre ei sunt copii. Alte peste 2.600 de persoane au fost rănite. ONU precizează, însă, că numărul victimelor este, cu siguranță, mult mai mare. Ministerul rus al Apărării a dat un ultimatum forțelor ucrainene care încă luptă în orașul asediat Mariupol să depună armele până duminică dimineață. În replică, Volodimir Zelenski a transmis că dacă soldații ucraineni din Mariupol sunt „eliminați”, negocierile cu Rusia se opresc.   Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.ACTUALIZARE 17 aprilie, ora 7. 30 S-au auzit explozii în capitala Kiev, relatează Reuters.Ieri, o persoană a fost ucisă și alte câteva au fost rănite în atacuri aeriene asupra orașului. Între timp, mass-media locală The Kyiv Independent spune că alerte de raid aerian au fost emise în aproape toate regiunile ucrainene la primele ore.Încă un general rus a murit în UcrainaACTUALIZARE 17 aprilie, ora 3.00 Generalul rus Vladimir Frolov, comandantul adjunct al Armatei a 8-a a Rusiei, a fost ucis săptămâna aceasta în Ucraina. Informația a apărut abia sâmbătă, când generalul a fost înmormântat la Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime al țării, iar anunțul a venit indirect, printr-un mesaj de condoleanțe transmis de municipalitate.Orașul Sankt Petersburg își exprimă condoleanțe pentru moartea comandantului adjunct al Armatei a 8-a a Rusiei,

 » Aflați mai multe informații aici.