ActualitateSocial

Un crocodil care trăia de 6 ani cu un cauciuc pe gât a fost eliberat. A fost nevoie de zeci de persoane

Un crocodil imens a fost eliberat din cauciucul care i-a rămas prins în jurul gâtului în urmă cu mai bine șase ani. În tot acest timp, autoritățile locale au încercat să scape animalul de această povară, însă au eșuat. Reptila de 4 metri lungime avea cauciucul în jurul gâtului cel puțin din 2016, când a fost văzută în râul Palu, din provincia Central Sulawesi. Crocodilul a supraviețuit cutremurului și tsunami-ului care au lovit regiunea în 2018, însă anvelopa nu s-a mișcat de la gâtul său.De teamă ca reptila va fi strangulată până la urmă, autoritățile din Central Sulawesi au lansat un concurs pentru a o elibera, punând la bătaie o recompensă pentru oricine se va dovedi suficient de curajos pentru a se lupta cu crocodilul şi a-i îndepărta cauciucul.Doi ani mai târziu, a apărut și salvatorul, un bărbat în vârstă de 35 de ani, pe nume Tili, relatează DPA și Reuters, citate de Agerpres. „M-am pregătit să prind crocodilul săptămâni întregi”, a declarat acesta citat de agenţia de presă Antara. Un crocodil imens trăia de ani de zile cu un cauciuc în jurul gâtului. Foto: Profimedia Images A fost nevoie de zeci de persoane pentru a scoate crocodilul la mal Tili a povestit că a folosit drept momeală pui de găină vii legaţi de un băţ de bambus pentru a atrage crocodilul la mal. Luni, încercarea sa a avut succes.Bărbatul a declarat că a prins crocodilul de unul singur, dar a fost ajutat de zeci de persoane pentru a-l ridica la mal.În imaginile care circulă pe reţelele sociale se poate vedea crocodilul cu fălcile legate şi capul înfăşurat în cârpe în timp ce Tili îi taie cu fierăstrăul anvelopa din jurul gâtului.Reptila a fost apoi eliberată înapoi în râu luni seara. Editor : I.C

 » Aflați mai multe informații aici.