Social

Vaccinurile antigripale ar putea ajuta pacienţii Covid care au nevoie de operaţii

Pacienţii Covid care au nevoie de operaţii par să se confrunte cu mai puţine complicaţii dacă ei au fost vaccinaţi antigripal anterior, sugerează un nou studiu preliminar prezentat la întâlnirea anuală a Colegiului american al chirurgilor, relatează Reuters. Într-un studiu preliminar care încă nu a fost evaluat „inter pares”, cercetătorii care au analizat evoluţia a aproape 44.000 de pacienţi Covid din toată lumea care au trecut prin mai multe tipuri de operaţii. Din cei aproape 44.000, jumătate dintre primiseră anterior în ultimele şase luni un vaccin antigripal.

În prezentarea lor care a fost susţinută sâmbătă la o întâlnire a Colegiului american al chirurgilor, cercetătorii au raportat că pacienţii vaccinaţi antigripal au avut în mod semnificativ mai puţine infecţii ale sângelui, mai puţine cheaguri de sânge cu potenţial de a pune viaţa în pericol, mai puţine probleme grave legate de vindecarea rănilor şi mai puţine atacuri de cord. Vaccinul antigripal a fost de asemenea legat de rate mai scăzute de accident vascular, pneumonie şi deces.

Studiul nu poate dovedi că vaccinurile antigripale asigură protecţie, iar ”vaccinul împotriva gripei nu este în niciun caz un substitut pentru vaccinarea anti-Covid”, a spus liderul studiului Susan Taghioff de la University of Miami Miller School of Medicine. ”Recomandăm cu putere ca toată lumea să se vaccineze antigripal şi anti-Covid anul acesta în concordanţă cu actualele recomandări”, a adăugat ea.

SURSA: hotnews.ro

 » Aflați mai multe informații aici.