Actualitate

Marcel Ciolacu confirmă: “Este posibilă o guvernare PNL-PSD, pe model german”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a respins o guvernare a PNL alături de PSD, ”în acest moment”, pe model german, însă este de părere că, în urma unor alegeri, o astfel de discuţie este posibilă.

Întrebat cât de fezabil este să vedem în România un PNL alături de PSD, după model german, Marcel Ciolacu a declarat că acest lucru a existat în România, însă momentan este exclus să funcţioneze. 

”A mai existat în România un USL. Este exclus în acest moment pentru că s-au pierdut timpii adecvaţi să faci acest lucru, dintr-o încăpăţânare a preşedintelui României de a avea guvernul său. Şi vedem normalitatea promisă de preşedintele României şi în ceea ce priveşte funcţionarea Parlamentului şi a Guvernului şi a românilor, traiul românilor. Asta este normalitatea promisă de Klaus Iohannis”, a declarat Marcel Ciolacu, la B1TV, joi seară, în emisiunea „Dosar de Politician”, realizată de jurnalistul Silviu Mănăstire.

Marcel Ciolacu este, însă, de părere că o astfel de alianţă, între PNL şi PSD ar putea exista numai după alegeri, conform voinţei românilor. 

”În urma unor alegeri este posibilă o astfel de discuţie, fiindcă e un restart şi românii întotdeuna au dreptate”, a declarat Marcel Ciolacu.