Creșterea prețurilor la energie bate buzunarul europenilor, și dă peste cap planurile climatice ale UE – 60m.ro
Distribuie acest articol!
Temerile privind dificultatea tranziției către o energie curată, în condițiile costurilor mari pe care aceasta le-ar presupune, au dominat, marți, prima dezbatere din Parlamentul European pe tema pachetului legislativ „Fit for 55”, de combatere a efectelor schimbărilor climatice, scrie Politico.
Îngrijorarea cu privire la impactul financiar al planurilor ambițioase europene pe tema schimbărilor climatice a fost evidentă marți, când membrii Parlamentului European au dezbătut propunerile legislative ale Comisiei, în cadrul pachetului „Fit for 55”.
„Cetățenii încep să pună întrebări”, a observat Anna Zalewska, deputată a partidului polonez de guvernare Lege și Justiție.
„În primul rând, pun întrebări despre creșterile de prețuri, pentru că ei sunt cei care vor achita nota de plată. Ei sunt cei care, din păcate, vor plăti pentru ambițiile UE”, a spus aceasta.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a arătat de altfel cu degetul spre Bruxelles. Prețurile la energie din Polonia sunt legate de politicile climatice ale UE”, a spus el săptămâna trecută.
Comisia Europeană a insistat că vina pentru aceste prețuri nu aparține sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii. Asta deși prețul unui permis pentru emiterea unei tone de CO2 s-a dublat față de anul trecut, ajungând la 60 de euro. Facturile la energie sunt, în schimb, împinse în sus de prețul gazelor și de problemele structurale ale pieței europene. Dar Comisia se teme totuși că proiectul său ecologist va fi învinuit.
Comisarul însărcinat cu acest Pact Verde, Frans Timmermans, le-a spus eurodeputaților că doar „o cincime” din prețurile mai mari ale energiei poate fi atribuită tarifelor crescute pentru certificatele de emisii, vina fiind în mare parte atribuită rezervelor insuficiente de gaze. El a observat de fapt că tocmai creșterile prețurilor la energie ar trebui să fie un argument puternic pentru trecerea la energia verde.
Unii eurodeputați au susținut poziția lui Timmermans.
„Trebuie să acționăm radical, dar iată problema: Slovacia și Europa se confruntă cu prețuri mari la energie, iar asta îi pune pe cei mai vulnerabili și pe cei mai săraci în dezavantaj. De ce? Din cauza dependenței noastre de combustibilii fosili”, a spus parlamentarul slovac Martin Hojsík, de la Renew Europe.
Pentru Comisia Europeană, riscul ca proiectul său „Fit for 55” să devină nepopular este evident. Pascal Canfin, europarlamentarul care conduce comisia de mediu a Parlamentului European, a subliniat că Renew Europe s-a opus propunerii Comisiei de a extinde sistemul de comercializare a certificatelor de emisii la transport și clădiri.
„Credem că costurile politice sunt extrem de mari și că impactul climatic este foarte mic”, a spus el.
Tarifele la energie generează probleme în UE
Mai multe guverne europene simt presiunea prețurilor mari la energie.
Libertatea a scris în mai multe rânduri despre creșterile prețurilor la energie în România și efectul acestora asupra consumatorilor. În Italia, facturile la electricitate au crescut cu 20% în ultimul trimestru și sunt așteptate să crească cu 40% până din octombrie, potrivit ministrului pentru tranziție ecologică, Roberto Cingolani.
Acesta a declarat pentru Politico că este de acord cu Timmermans când spune că trebuie să fim foarte rapizi în creșterea aportului energiei regenerabile. În ciuda acestei concluzii, Cingolani a observat și riscurile politice. Când oamenii sunt forțați să facă schimbări dramatice ale stilului de viață, o astfel de „transformare istorică” are costuri și va fi dificilă, a spus el.
În Spania, guvernul se confruntă cu o criză politică generată de creșterea record a prețurilor la energie, care s-au triplat în ultima jumătate a anului. Marți, executivul a aprobat măsuri pentru a reduce aceste facturi, prin plafonarea tarifelor, reducerea taxelor și redirecționarea unei părți a profiturilor companiilor din energie.
Guvernul de la Atena a anunțat și el marți că va cheltui 150 de milioane de euro pentru a reduce facturile consumatorilor anul acesta. „Ne confruntăm cu o criză internațională a energiei”, le-a spus ministrul energiei, Kostas Skrekas, reporterilor.
„Guvernul nostru a decis să îi susțină pe cei care și-au văzut facturile cum cresc, a adăugat el. O problemă sistemică Ideea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii era aceea de a taxa emisiile de carbon și de a crește costul surselor de energie poluante – petrolul, gazul sau cărbunele – încurajând astfel sursele care emit mai puține emisii de carbon – energie solară, hidro sau nucleară. Dar unele țări au închis și centralele pe cărbune, și pe cele nucleare, iar atunci când au avut mai puțin soare sau mai puțin vânt au fost nevoite să cumpere o cantitate mai mare de gaze. În prezent, „generarea de energie eoliană este la cote reduse, iar în unele piețe există un număr mare de centrale offline”, a explicat Glenn Rickson, expert analist la S&P Global Platts.
Situația este înrăutățită de structura piețelor angro de electricitate din UE, unde cea mai scumpă sursă de energie este folosită pentru a stabili prețul pentru întreaga piață. Asta înseamnă că prețurile la gaze au dus la creșterea generală a costurilor. Pe măsură ce propunerile legislative ale pachetului „Fit for 55” sunt dezbătute în Parlament, iarna aceasta, iar prețurile la gaze vor crește și mai mult, Comisia se va lovi de și mai multe nemulțumiri.
„Un lucru pe care nu ni-l permitem este ca partea socială să se opună părții climatice. Văd această amenințare foarte clar, acum că avem o discuție despre creșterile tarifelor la energie”, a admis Timmermans.
Tranziția verde, a spus el, „va fi a naibii de grea și nimeni nu ar trebui să aibă iluzii că lucrurile vor fi simple”, a spus el.
Sursa: liberatea.ro
Distribuie acest articol!