Raed Arafat visează valuri: “Valul 4 se anunță unul de o amploare mai mare decât precedentele”
Raed Arafat, secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, susține că valul 4 este de o amploare nemaivăzută. Șeful DSU, probabil ghicește în cafea, dar consideră că vor urma și alte valuri ale pandemiei/
„O să vedem cât de mare va fi impactul pe ATI. Până acum se vede o creștere semnificativă și rapidă. Totuși, existența unui număr de persoane vaccinate – chiar dacă este un procent mai mic decât în restul Europei și din restul majorității țărilor europene – avem o parte dintre oameni protejați să nu ajungă la forme grave. Dar având în vedere că avem un procent mare de persoane nevaccinate, există riscul să avem în continuare un număr semnificativ în ATI, care să ajungă la oxigen, la terapie intensivă și, din păcate, chiar să ajungă la sechele grave sau la deces”, a spus Arafat.
„Țările care au reușit să vaccineze un procent mare, cum e Danemarca, care a vaccinat peste 80% din populație, deja a luat măsuri pentru reducerea restricțiilor și anularea lor. (…) Riscul să avem valuri peste valuri este unul foarte serios. (…) Să nu uităm că putem să avem și noi variante… cu cât nu se vaccinează lumea, pot apărea variante (…). Aici nu vorbim de o țară, vorbim de regiuni din lume unde vaccinarea este foarte limitată pentru că nu au acces la vaccin. Aceste regiuni pot dezvolta variante noi și să fie mult mai greu de combătut. Așa că vaccinarea este, în final, soluția pentru reducerea riscului, pentru limitarea răspândirii și pentru reducerea impactului, de a ajunge la on conviețuire cu un virus care pare că nu va dispărea așa de repede, dar de conviețuit cu el, ajungând la pace cu el, se poate doar prin vaccinare”, a mai spus Arafat.