Actualitate

PSD a aflat pe propria piele că sondajele plătite nu reflectă realitatea. Doar 10% din buzoieni au ieșit la vot la referendum

Omul lui Marcel Ciolacu, primarul Buzăului, Constantin Toma, a reușit să se facă de râs cu referendumul de alipire a comunei Țintești de Buzău. Cu toate că sondajele plătite de Ciolacu au urcat PSD până la cer, se pare că realitatea din teren e alta și românii nu mai par deloc impresionați de ciuma roșie cu toate că fratele mai mic și mai prost al PSD, PNL-ul lui Cîțu se duce la vale de la o zi la alta.

Prezenţa la urne a fost 10.68% în municipiul Buzău şi 43,03 % la Ţinteşti. Imediat după închiderea urnelor, primarul Constantin Toma, iniţiatorul proiectului a transmis într un mesaj pe Facebook ca respectă decizia buzoienilor, însă este de părere că unirea celor două localităţi ar fi dat o şansă mai mare Buzăului.

“Respect decizia dumneavoastră de a nu uni municipiul Buzău cu comuna Ţinteşti!  Dar, indiferent de acest rezultat, cred cu tărie că un vot pozitiv ar fi dat o şansă mult mai mare unui Buzău de top, în România.  Începând de mâine, împreună cu echipa mea, vom munci, ca şi până acum, să vă îmbunătăţim viaţa de zi cu zi şi să identificăm  şi să derulăm cât mai multe proiecte ce pot schimba în bine viitorul oraşului nostru.  Ca primar, nu cred că este suficient să fiu doar un bun gospodar, ci să am inspiraţia, viziunea şi energia pentru a asigura un viitor cât mai bun Buzăului.  Mulţumesc din tot sufletul buzoienilor ce şi-au sacrificat timpul lor pentru a veni la vot, crezând, ca şi mine, în acest proiect!  Dar, în continuare, ţin să vă asigur că voi rămâne acelaşi primar al tuturor buzoienilor, motivat să schimb lucrurile în bine”, a transmis Toma.

Conform legii, referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.