Politica

Lilian Scripnic(AUR) – Ce Guvern este acela care face lucruri ilegale, dar le cere românilor să respecte legea?

Cine spune că Guvernul încalcă legea? Instanțele din România. Dintr-un total de 11 Hotărâri de Guvern de prelungire a stării de alertă atacate în instanță, 8 au fost anulate de Curțile de Apel din București doar în acest an. Joaca guvernului, inadmisibilă de altfel, este următoarea: dăm un act normativ care are valabilitate 30 de zile, iar când instanța îl desființează efectele s-au produs oricum.

Lilian Scripnic, deputat în Parlamentul României din partea partidului Alianța pentru Unirea Românilor, critică în termeni duri modul guvernului de a face politică.

“Hotărârea de Guvern nr. 91/2021, care introduce restricții suplimentare începând din 25 octombrie, este însă, de departe, cea mai discriminatorie la adresa românilor care au ales să nu se vaccineze, mai precis la adresa a 60% dintre români. Fără niciun dubiu, această hotărâre încalcă prevederile Legii nr. 55 din 15 mai 2020, care stabilește ce măsuri poate lua Guvernul pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind contrară prevederilor Constituției și convențiilor internaționale la care țara noastră este parte. Să vă dau doar câteva exemple:

  1. Prin interzicerea accesului persoanelor nevaccinate în unități de cazare, restaurante, cafenele sau alte unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate, se încalcă Convenția Europeană a drepturilor Omului care recunoaște dreptul la egalitate și instituie garanții împotriva discriminării.
  2. Prin interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor nevaccinate în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00-05,00, este restricționată libertatea de mișcare, reglementată de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
  3. Prin interzicerea dreptului persoanelor nevaccinate de a participa la mitinguri și demonstrații, avem de-a face cu încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului care, la art. 11, recunoaște libertatea de întrunire și asociere.
  4. Nu în ultimul rând, prin instituirea obligativității de a prezenta, la cererea personalului autorităților abilitate, a certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19, avem de-a face cu încălcarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal și la respectarea vieții private a cetățenilor români.“, spune Lilian Scripnic.

Deputatul AUR laudă eforturile instanțelor de judecată de a duce politicile guvernului pe linia de plutire, dar atrage atenția că, de multe ori, efectele unui act normativ distructiv s-au produs deja până la pronunțarea instanțelor.

“Am convingerea că instanțele din România vor anula și Hotărârea de Guvern nr. 91/2021, însă pentru români asemenea decizii ale instanțelor vin mereu prea târziu.

De aceea, cer guvernului liberal demis să modifice ultima Hotărâre de Guvern cu privire la restrângerile de drepturi și libertăți pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și să o aducă în cadrul legal și constituțional. 

Altfel, partidul care ne conduce și se pretinde liberal va împinge țara noastră în zona gri a democrației, în care o putere discreționară limitează din ce în ce mai mult libertățile românilor.“, spune Lilian Scripnic, deputat AUR.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *