Social

După ani în scaunul cu rotile, o pacientă din Cluj s-a operat la Iaşi şi merge din nou

O femeie de 51 de ani din Cluj a ales să vină să se opereze la Iaşi, la Spitalul de Neurochirurgie, după şase ani în care s-a chinuit să meargă, având probleme grave cu deplasarea.Emilia Maier povesteşte că starea de sănătate i s-a deteriorat odată cu începerea pandemiei, când a stat acasă, până când nu a mai putut să meargă nici sprijinindu-se de perete sau ajutată de alte persoane. Atunci s-a aşezat pentru prima dată în scaunul cu rotile. A încercat să se opereze la Cluj, dar starea de sănătate i-a rămas la fel, şi tot nu putea să meargă.

„Am luat legătura cu Spitalul de Neurochirurgie de aici din Iaşi. Am citit şi ştiam tot. Tot ce se face, absolut tot. Am vorbit cu doctorul Eva la telefon, am trimis RMN-ul să-l vizioneze şi a zis că trebuie reintervenit. A zis că capul e ok, dar coloana nu. Am început investigaţiile aici, am făcut atâtea analize cât nu am făcut în viaţa mea”, a spus pacienta de 51 de ani din Cluj.

Managerul unităţii medicale, dr. Lucian Eva, a explicat că pacienta a ajuns la Iaşi pentru a rezolva complicaţiile avute în urma unei operaţii efectuate în ţară.

„A necesitat o intervenţie chirurgicală mai laborioasă, însemnând drenajul unei cavităţi numită siringomielie în abdomen. Evoluţia este bună, pacienta urmând a fi externată. Ce este particular la acest caz este faptul că această evoluţie a acestei boli este lentă în timp şi a fost dificil de pus diagnosticul şi de găsit soluţia terapeutică în acest caz”, a spus dr. Lucian Eva.

 » Aflați mai multe informații aici.