Actualitate

Deputații AUR de Suceava, întrebare pentru ministrul Apărării: Ce măsuri ați luat ca dronele militare străine să nu mai intre în spațiul aerian național?

Dorel Acatrinei și Lucian Pușcașu, deputați AUR de Suceava, au înaintat o întrebare parlamentară către ministrul Apărării, Vasile Dîncu, prin care solicită informații despre măsurile ce vor fi luate astfel încât dronele militare străine să nu mai intre în spațiul aerian național.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, vineri 11.03.2022, că un obiect aerian de dimensiuni reduse, cel mai probabil de tip aeronavă fără pilot (dronă), venind dinspre Ucraina a fost reperat în spațiul aerian al României pentru aproape 3 minute, joi noaptea. Drona militară de producţie rusească şi aflată probabil în dotarea armatei ucrainene s-a prăbuşit joi seară într-un parc al capitalei croate Zagreb, după ce survolat România şi Ungaria. În spațiul aerian național a fost pentru o perioadă de timp foarte scurtă, sub trei minute, potrivit MApN.

„Cu privire la informațiile referitoare la evoluția în spațiul aerian al României, în cursul nopții de joi, 10 martie, al unei aeronave fără pilot, facem următoarele precizări. Sistemul de supraveghere a spațiului aerian al României a reperat joi, 10 martie, un obiect aerian de dimensiuni reduse, cel mai probabil de tip aeronavă fără pilot (dronă), care a evoluat în spațiul aerian național pentru o perioadă de timp foarte scurtă, sub trei minute”, transmite MApN

Potrivit sursei citate, drona a intrat în spațiul aerian al României, venind dinspre Ucraina, în jurul orei 23.23 și a părăsit spațiul aerian național în jurul orei 23.26, îndreptându-se către Ungaria.

„Evoluția acestui obiect aerian pentru un timp foarte scurt în spațiul aerian național, viteza ridicată, înălțimea de zbor redusă, asociate cu relieful accidentat și condițiile meteo de la acel moment, nu au permis utilizarea altor măsuri procedurale pentru identificarea în zbor a acestui obiect aerian”, conchide MApN.

Dacă viteza ridicată și înălțimea de zbor redusă a fost o barieră pentru a vă face datoria față de țară, ce veți face în cazul unei operațiuni reale la granița României?

Față de această situație vă adresăm următoarele întrebări:

  1.  Cetățenii judetului Suceava au fost/sunt în pericol?
  2. Ce măsuri ați luat ca acest lucru să nu se mai repete?

 Solicităm răspuns în scris și oral.