Cristian Ivănuță (AUR): Intensificarea cooperării dintre România și Azerbaidjan, prioritară pentru ambele țări
Deputatul AUR Cristian Ivănuță a vorbit, în cea mai recentă declarație politică, despre necesitatea consolidării parteneriatului strategic dintre România și Azerbaidjan și asigurarea securității energetice a românilor.
România are o relaţie politico-diplomatică excelentă cu Republica Azerbaidjan, ridicată din 2009 la nivel de parteneriat strategic, fondată pe un dialog politic de substanță și pe o cooperare bilaterală în continuă dezvoltare. Astfel, la 28 septembrie 2009 s-a semnat la București „Declaraţia privind stabilirea unui parteneriat strategic între România şi Republica Azerbaidjan”. Documentul are între obiective: consolidarea dialogului politic; cooperarea energetică, economică şi în investiții; cooperarea pe probleme de securitate; cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale, precum şi în domeniul culturii. Ulterior, la 18-19 aprilie 2011 a fost semnat Planul de Acţiune pentru implementarea Parteneriatului Strategic între România și Republica Azerbaijan. România a fost astfel primul stat membru UE care a încheiat cu Azerbaidjanul un document de parteneriat strategic. La rândul său, Republica Azerbaidjan este singurul stat sud-caucazian cu care România are raporturi de parteneriat strategic.
În cadrul acestui Parteneriat cooperarea în domeniul energetic este prioritară pentru ambele țări. Recent, a avut loc Reuniunea Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, care de 8 ani se întrunește la Baku, fiind o inițiativă a președintelui Azerbaidjanului, ce priveste transportul gazelor naturale azere de la Marea Caspică până în Europa/Italia, la care a participat si o delegație a guvernului român. Conducta, finalizată și inaugurată în decembrie 2020, a costat 32 miliarde euro și are o lungime de aprox. 3500 de km, transportând in jur de 10 miliarde metri cubi de gaze. Este printre cele mai mari proiecte energetice din istorie, extrem de important pentru asigurarea securitatii energetice a Europei.
Domnul Ilham Aliyev președintele Republicii Azerbaidjan, a deschis reuniunea, anunțând că cererile de gaze pentru țările europene sunt în continuă creștere și ca atare Azerbaidjan va putea crește producția și exportul acestor gaze, având încă rezerve imense – 2.6 trilioane metri cubi! Comisarul European pentru Energie, Kadri Simpson, a numit Coridorul Sudic de Gaze ce pornește din Azerbaidjan o „poveste de succes”, asigurând de sprijinul UE în continuare pentru aducerea gazelor azere in Europa.
Partea română a propus includerea infrastructurii de transport oferită de Interconectorul dintre România și Bulgaria și gazoductul BRUA (ce traversează România de la Constanța până la granița cu Ungaria) deja finalizate (2020) în planul de extindere a Coridorului Sudic de Gaze către Balcani și Europa Centrală. Această infrastructură strategică de transport gaze naturale este extrem de necesară pentru stabilitatea securității energetice a Europei, mai ales în această perioadă de criză. Și, ca și alte țări europene, Romania este interesată să aibă acces la volume de gaze naturale azere care vor fi exportate suplimentar pe acest Coridor.
În calitate de președinte al Grupului de prietenie cu Republica Azerbaidjan, am efectuat o vizită de lucru între 26-29 aprilie 2022 în această țară, unde am susținut continuarea demersurilor în plan regional și bilateral pentru atingerea obiectivului de includere a României pe coridoarele energetice și de transport ce leagă Europa de regiunea Caspică / Caucazul de Sud, în care Azerbaidjanul joaca un rol extrem de important.