Sorin Mateescu (AUR) sesizează Ministerul Muncii cu privire la situația salariaților civili din unitățile militare
Sorin Mateescu supune atenției ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi, situația salariaților civili din unitățile militare. Specialiștii de la Centrul de Mentenanță Tehnică Navală din Constanța sunt nemulțumiți de remunerația pe care o primesc în urma muncii prestate, precum și de modul în care se calculează pensia. Ținând cont de complexitatea și de importanța activității lor, angajații cer ca pensia sa fie calculată în mod similar cu cele din domeniul apărării naționale.
În urma primirii unui memoriu din partea Sindicatului Salariaților Civili din UM 02049 Constanța la biroul senatorial, în urma căruia am luat act de situația în care se află salariații civili, specialiști în întreținerea și repararea tehnicii militare navale, din acest unic Centru de Mentenanță Tehnică Navală în țara noastră, apreciind ca, în condițiile în care foarte aproape de granițele României se poartă un război în Ucraina, iar activitatea desfășurata de aceștia poate capătă o importanță și mai mare, ținând cont de faptul ca o parte din privațiunile cadrelor militare din aceasta unitate le sunt și acestora incumbabile, vă adresez următoarea întrebare:
Care este viziunea ministerului pe care îl conduceți în ceea ce privește stabilirea unui salariu de bază pentru acești specialiști din forțele militare ale României care să țină cont de complexitatea, restricțiile și importanta activității acestora, reacordarea grupei a II-a de munca precum și stabilirea unui mod de calcul al pensiei similar cu cel din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale?