ActualitateSocial

Un bărbat a murit la 82 de ani fără să vadă vreodată o femeie

Un bărbat a murit la 82 de ani fără să vadă vreodată o femeie și nici măcar vreun film sau un autoturism, dar asta a fost alegerea lui. Mihailo Tolotos a fost călugăr ortodox grec de pe Muntele Athos, loc în care și-a petrecut toată viața. El s-a născut în jurul anului 1856, iar mama lui s-a stins la doar câteva ore după ce a venit pe lume. Tatăl nu era cunoscut și alte rude nu au vrut să aibă grijă de ele, așa că a fost abandonat pe treptele mănăstiri de călugări din vârful Muntelui Athos. Mănăstirea l-a primit și a devenit noua lui casă, potrivit Greek Reporter.A fost crescut și educat în mănăstire și nici măcar o dată n-a simțit nevoia să treacă de porțile acesteia, deși putea să facă asta. Așa se face că Mihailo Tolotos nu a văzut niciodată o femeie, pentru că accesul acestora a fost interzis în mănăstire încă din anul 1060 printr-un document bisericesc rămas în vigoare și în zilele noastre.Și-a trăit întreaga viață în izolare, ferit de lumea exterioară. El a murit în 1938, la vârsta de 82 de ani. Lui Mihailo i s-a organizat o înmormântare specială, pentru că ceilalți călugări de pe Muntele Athos erau convinși că era singurul bărbat din lume care a murit fără să știe cum arată o femeie.Se asemenea, el nu văzuse niciodată o mașină sau un avion și nici măcar un film, însă știa de existența lor.Călugăr ortodox grec locuia pe Muntele SfântMuntele Athos este un munte și o peninsulă în nord-estul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală, unde sunt 20 de mănăstiri, 12 schituri și o mulțime de chilii călugărești ortodoxe, în care trăiesc în zilele noastre mai mult de 2.000 de monahi ortodocș. Muntele Athos este unul dintre cele mai importante centre ale lumii creștin-ortodoxe.Mănăstirile se află sub jurisdicția directă a Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului.Primii călugări au ajuns pe Muntele Athos în secolul al IX-lea.

 » Aflați mai multe informații aici.