Economie

Avertismentul grav al unui fost ministru de Finanțe privind o slăbiciune majoră a economiei românești. ”Aşa ceva trebuie spus clar”

Academicianul Daniel Dăianu, fost ministru de Finanțe, atrage atenția că deficitul bugetar cu care se confruntă economia românească este o vulnerabilitate majoră, de care nu vom scăpa fără să se renunţe le facilităţi şi portiţe de optimizare fiscală.ANAF trebuie să caute să colecteze mai bine, consideră preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.”Deficitul bugetar este o vulnerabilitate majoră, care nu poate fi întreţinută la nesfârşit. În anii următori, România va ieşi în relief iar prin deficitul bugetar dacă nu va avea loc o ajustare a acestuia. Pieţele vor reacţiona, posibil nervos, bonitatea financiară va fi lovită. De aceea, Guvernul trebuie să adopte măsuri care să inverseze dinamica deficitului bugetar ce se îndreaptă către 7% din PIB în acest an. Dacă s-ar obţine un deficit semnificativ mai jos în 2023 faţă de 2022 (când a fost de 6,2,% din PIB în metodologie europeană, ESA), chiar dacă sensibil peste 4,4% din PIB (ţintă devenită nerealistă acum), este de prezumat că pieţele nu vor reacţiona în mod nervos. Această mai ales dacă se va percepe că tendinţa deficitului se modifică prin măsuri de corecţie, că deficitul va continuă să scadă în 2024″, a scris Daniel Dăianu în materialul intitulat “Datorii publice şi sustenabilitate”, publicat pe site-ul Consiliului Fiscal.Potrivit sursei citate, pentru corecţia deficitului este necesar să se elimine cât mai mult din ceea ce face regimul fiscal din România unul regresiv, inechitabil (cei care câştigă mai mult plătesc proporţional mai puţin), să se renunţe le facilităţi, portiţe de optimizare fiscală (cazul PFA, al regimului microîntreprinderilor, etc), iar ANAF să caute să colecteze mai bine.”Trebuie să fie eficientizate cheltuieli, iar asistenţa socială să fie cât mai ţintită (nu acordată indiferent de veniturile gospodăriilor). Recomandări făcute de Comisia Europeană (unele prevăzute în PNRR), Banca Mondială, FMI, Consiliul Fiscal, economişti autohtoni, oferă căi de urmat. Nu este simplu,

 » Aflați mai multe informații aici.