Social

Ar putea fi eradicată SIDA în doar câțiva ani?

Programul Comun al Națiunilor Unite privind HIV/SIDA (UNAIDS), o agenție a Organizației Națiunilor Unite (ONU), a transmis luna aceasta că SIDA ar putea fi eradicată în doar câțiva ani, până în 2030, la nivel mondial. Acest lucru ar fi posibil, susțin experții UNAIDS dacă guvernele statelor dau dovadă de voință politică pentru a investi în măsuri de prevenție și în tratament nediscriminatoriu.În 2022, circa 39 de milioane de persoane trăiau cu HIV la nivel mondial. În țara noastră sunt aproximativ 16.000 de persoane diagnosticate cu HIV/SIDA. 
În prezent, spun experții UNAIDS, omenirea dispune de mijloace puternice pentru prevenirea infecției și pentru tratamentul pacienților infectați.

“Avem o soluție dacă îi urmăm pe liderii statelor care au luat decizia politică de a-i pune pe oameni pe primul loc și de a investi în programe de prevenire și de tratament pentru HIV, bazate pe dovezi științifice”, arată un raport al UNAIDS, citat de Reuters.

”În anii anteriori au fost și în România probleme cu asigurarea tratamentului. Dar au fost probleme punctuale care s-au rezolvat relativ repede. Acum nimeni nu se poate plânge că nu are acces la tratament. Acesta se instituie imediat, încă de la depistare, indiferent de viremie. Aș vrea, însă, să menționez o altă problemă la fel de serioasă: consumul de droguri. În ultimii 2-3 ani, sunt tot mai  greu de controlat îmbolnăvirile cu HIV provocate de consumul de droguri injectabile. Eu sunt acum la mare și am fost în diferite locuri pe litoral unde am văzut tineri care înțeleg că a te distra înseamnă să consumi mult alcool și droguri”, a menționat pentru Ziarul de Iași, Cristian Roșu, președintele Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

O măsură eficace în lupta cu HIV, spune UNAIDS, este și adoptarea de reglementări care să împiedice discriminarea și să implice rețelele comunitare.

 » Aflați mai multe informații aici.