Social

Un anticorp care poate neutraliza virusul respirator sinciţial şi metapneumovirusul uman, identificat de cercetători

Virusul respirator sinciţial (VRS) este cea mai frecventă cauză a inflamaţiei căilor respiratorii şi a pneumoniei la copiii cu vârsta sub un an. Metapneumovirusul uman (hMPV), descoperit în 2001, face parte din aceeaşi familie de virusuri ca şi VRS şi este a doua cea mai frecventă cauză de respiraţie şuierătoare şi pneumonie la copii.

O echipă de la Centrul Medical al universităţii Vanderbilt şi de la universitatea Stanford au descoperit acum un anticorp monoclonal uman puternic, cu neutralizare încrucişată, împotriva VRS şi a hMPV.

Descoperirile, publicate online, în Cell Host and Microbe, descriu nu numai potenţa anticorpului RSV-199, ci şi mecanismele prin care acesta neutralizează încrucişat opt tulpini diferite de infecţie cu VRS şi hMPV la şoareci.

Această descoperire marchează un pas important în dezvoltarea şi proiectarea unui singur vaccin împotriva ambilor agenţi patogeni.

„Când vorbim despre potenţa anticorpilor pentru alţi agenţi patogeni, descriem în general concentraţia inhibitorie semimaximală – cantitatea de anticorp necesară pentru a neutraliza ţinta cu 50% – în micrograme pe mililitru. Dar pentru RSV-199, vorbim în nanograme pe mililitru, o diferenţă de o mie de ori”, a declarat Naveenchandra Suryadevara, doctor în ştiinţe, cercetător principal la Vanderbilt Vaccine Center (VVC).

Odată ce au descoperit că acest anticorp se poate lega atât de VRS, cât şi de hMPV pe proteina F de prefuzionare, cercetătorii au vrut să înţeleagă mecanismul posibil al acestei neutralizări încrucişate. Glicoproteina F este o proteină de fuziune de clasa I care mediază intrarea virală în organism şi este o ţintă majoră a anticorpilor neutralizanţi.

Echipa a apelat la colaboratori de la Stanford, care au făcut o analiză structurală a RSV-199 şi a proteinei F de prefuzionare a VRS folosind microscopia crioelectronică de înaltă rezoluţie.

Această analiză a dezvăluit că anticorpul vizează un situs specific,

 » Aflați mai multe informații aici.