Lansatoare de grenade, sisteme antitanc și vehicule blindate. Rușii au expus la Moscova arme occidentale capturate în Ucraina

Armata rusă a expus în apropiere de Moscova echipamente militare occidentale pe care trupele sale le-au capturat pe frontul din Ucraina, pentru a-şi lăuda propriile armamente şi a decredibiliza contraofensiva ucraineană aflată în desfăşurare, relatează agenţia France Presse, citată de Agerpres. Expoziţia este organizată în Parcul Patriot, unde sunt de asemenea prezentate o serie de arme ruseşti în cadrul târgului militar Armata 2023. „A fost abandonat pe câmpul de luptă, pentru că s-a stricat”, spune un comandant rus, cu casca militară pe cap, lângă un impunător transportor blindat MaxxPro, unul din numeroasele vehicule furnizate Ucrainei de către SUA. Acelaşi comandant prezintă alături şi un vehicul de luptă britanic Husky, cu parbrizul ciuruit de gloanţe.Mai încolo, un alt ofiţer rus dă un interviu în faţa unui tanc uşor francez AMX-10 RC. Printre alte echipamente din seria de „trofee” de război capturate de armata rusă în Ucraina se mai regăsesc un blindat australian Bushmaster, un blindat american pentru transportul trupelor M-113, încă unul britanic de tipul Bushmaster, de asemenea un vehicul blindat de patrulare britanic Mastifff sau un vehicul suedez de luptă al infanteriei CV90-40. Expoziţia prezintă şi diferite echipamente militare de producţie ucraineană.Lui Medvedev i-a fost prezentată tehnică militară occidentală capturată de rușiFostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a vizitat miercuri expoziţia. „Asta e ceramică ? Aha! O tehnologie avansată, merită să o vedem”, spune el în timp ce priveşte îndeaproape un blindat oferit Ucrainei de Australia. Medvedev a examinat mai multe lansatoare de grenade portabile, sisteme antitanc şi arme de calibru mic de fabricaţie occidentală. Aici i-a fost arătat, de asemenea, un suport al unui obuzier M777 de fabricaţie americană, vehicule blindate Hammer şi diverse echipamente de comunicaţii occidentale.La o expoziţie deschisă cu vehicule blindate capturate, Medvedev a aruncat o privire pe tancurile ucrainene T-64BV şi T-72AG,
» Aflați mai multe informații aici.