Câte zile de concediu medical s-au luat anul trecut în Iaşi şi cum stăm comparativ cu restul ţării
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), prin vocea președintelui Adela Cojan, și-a exprimat îngrijorarea ca urmare a faptului că numărul concediilor medicale este în continuă creștere, în 2022 fiind emise peste 8,3 milioane de certificate de concedii medicale.„Vrem să susţinem în continuare din punct de vedere financiar salariaţii care din motive de sănătate nu-şi pot desfăşura activitatea obişnuită, dar trebuie să fim fermi faţă de bolnavii închipuiţi, faţă de cei care fac un sejur în plus sau alte activităţi în folos propriu pe bani publici”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.
În 2019 numărul de certificate de concediu medical era 7.062.434, reprezentând 38.303.711de zile suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), în 2020 a crescut la 7.513.051, iar numărul zilelor la 41.690.434. În 2021 au fost eliberate 8.405.230 certificate de concediu medical, iar numărul zilelor a fost de 45.566.833, iar în 2022 numărul certificatelor a ajuns la 8.364.871, iar al zilelor la 40.029.055.
În trimestrul I al anului 2023 s-a înregistrat un număr de 1.836.315 certificate de concediu medical, respectiv un număr de 8.411.667 zile de concediu medical decontabile de casele de asigurări de sănătate.
Pentru concediile medicale din 2019 au fost decontate 2,75 miliarde de lei din FNUASS, în 2020 au fost decontate 3,60 miliarde de lei, în 2021- 3,80 miliarde lei, iar în 2022-5,90 miliarde de lei.
“Menţionăm că sumele decontate nu pot fi suprapuse numărului anual de certificate de concediu medical depuse spre decontare, deoarece există un decalaj semnificativ între momentul emiterii certificatului şi cel al decontării. Astfel, angajatorul poate depune spre decontare certificatul de concediu medical în termen de 90 de zile de când angajatul prezintă documentul respectiv la serviciu, după care curg alte termene de validare şi corectare a eventualelor erori la nivelul caselor de asigurări de sănătate”,
» Aflați mai multe informații aici.