Noi proteste spontane în cadrul administrațiilor fiscale. Discuții de negociere sunt plănuite astăzi la Ministerul Finanțelor

Joi, 24 August 2023, ora 10:371001 citiriProtestatari în fața administrației fiscale FOTO News.roTagul “audio” nu este suportat de browser-ul tău.Blocul Naţional Sindical (BNS) anunţă că joi dimineaţă, 24 august, au loc proteste spontane la mai multe administraţii fiscale din ţară. BNS a anunțat că la această oră au loc proteste spontane în mai multe administraţii fiscale din ţară – Dolj, Bacău, Alba, Baia-Mare.Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală “Solidaritatea” se vor întâlni joi după-amiaza cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, în urma grevei de avertisment şi a pichetării Ministerului Finanţelor, acţiuni care au avut loc marţi, informează Blocul Naţional Sindical, organizaţie la care este afiliată Federaţia, conform Agerpres.Sindicaliştii din administraţiile fiscale din ţară au organizat, marţi, între orele 8.00 şi 10.00, o grevă de avertisment, în timp ce în faţa Ministerului Finanţelor a avut loc un miting de protest, angajaţii fiind nemulţumiţi de măsurile propuse pentru reducerea cheltuieilor bugetare. Ministrul Finanţelor anunţa luni seară, după discuţii cu reprezentanţi ai sindicatelor, că unii sindicalişti au anunţat că amână acţiunile de protest. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea” a organizat însă proteste, conform programului deja anunţat.Potrivit BNS, peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane şi în 11 august, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat luni că majoritatea sindicatelor din Finanţe au avut, luni, reprezentanţi la minister pentru a vedea Memorandumul ce cuprinde demersurile agreate pentru implementarea măsurilor stabilite împreună, ”document cu care au fost de acord”. Astfel, unii dintre sindicalişti au transmis că amână acţiunile de protest pregătite, a susţinut ministrul.”Promisiunile pe care le-am făcut sindicatelor din finanţe săptămâna trecută au fost ghidate de responsabilitatea noastră în raport cu dezvoltarea economică echilibrată şi sustenabilă a ţării.
» Aflați mai multe informații aici.