Actualitate

Tragedie în Spitalele Groazei și răspunsul guvernului: Viața unui român, doar 50.000 de lei în ochii lui Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a decis, joi, alocarea sumei de 50.000 de lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia prim-ministrului ca sprijin pentru familia tinerei care a murit la Maternitatea din Botoşani, au precizat surse guvernamentale pentru Agerpres.

Alexandra Ivanov a ajuns la Maternitate în jurul orei 23.00. Conform declarațiilor celor de la Spitalul Județean „Mavromati”, de care aparține administrativxx„ Maternitatea, Alexandra a fost evaluată. În jurul orei 00.45 au ajuns și rezultatele analizelor.

Deși avea dureri mari și sângerare, iar sarcina se oprise din evoluție, așa cum arătau investigațiile, Alexandra a fost lăsată să aștepte pe un pat de spital, timp de șapte ore. Cel puțin asta arată raportul DSP. Situația este absolut scandaloasă. Între 00.45 și ora 7.35, când efectiv a intrat în stare de șoc, Alexandra nu a primit niciun fel de ajutor, adică așa cum arată raportul DSP nu au fost raportate în foaia de investigații intervenții terapeutice și manevre de îngrijire. În plus, așa cum arată și reprezentanții spitalului, medicul de gardă de la Maternitate nu a considerată necesară evacuarea sarcinii.

Până dimineața, Alexandra a implorat prin mesaje, dar și asistentei care avea grijă de ea, ajutorul atât a medicului de gardă cât și a medicului curant, pentru că se simțea rău și avea dureri foarte mari. Cu toate acestea nimeni nu a intervenit. Din contră, așa cum arată raportul anchetei de la spital, medicul de gardă a considerat că tânăra trebuie lăsată așa, în continuare.

Totodată în cadrul anchetei s-a stabilit că terapia durerii nu a fost evaluată corespunzător. Pe scurt, așa cum sugerează și raportul DSP, Alexandra a fost lăsată să îndure dureri inimaginabile, șapte ore, fără îngrijire și intervenție medicală specializată.

În plus, a ieșit la iveală, în timpul anchetei, că Maternitatea nici măcar nu avea protocoale de intervenție pentru sarcinile oprite din evoluție.

Ea era mama a încă trei copii