A reapărut pericolul ascuns în iarbă. Cum ne protejăm de bolile degenerative date de căpuşe? Explicaţiile şefului de la „Infecţioase”
Medicii infecţionişti atrag atenţia asupra faptului că în această perioadă mai călduroasă şi cu vegetaţia în dezvoltare continuă există riscul din ce în ce mai mare de a apărea muşcăturile de căpuşă. De regulă inofensive, există însă un procent semnificativ de persoane care le ignoră şi care ajung să dezvolte o boală neurologică degenerativă – boala Lyme – pentru care în momentul acesta nu există leac, doar tratament care să oprească / încetinească efectele asupra corpului uman.Dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, a explicat pentru „Ziarul de Iaşi” că apărarea împotriva muşcăturilor de căpuşă este simplă şi ar trebui să devină ritual de fiecare dată când mergem la iarbă verde sau printr-o zonă cu vegetaţie înaltă: pantaloni lungi, şosete, încălţări închise (de tip adidas). Şi un control vizual pentru identificarea insectelor pe corp de fiecare dată când ne întoarcem acasă.
„Dacă totuşi observăm o înţepătură sau o insectă care este ataşată de o parte din corpul nostru şi bănuim că ar fi vorba de o căpuşă, modalitatea de management ar fi să ne adresăm cât mai repede către triajul Spitalului de Boli Infecţioase, astfel încât să vedem dacă într-adevăr ne confruntăm cu pişcătura unei căpuşe. Aceasta este metoda cea mai sigură: nu trebuie să folosim tot feluri de leacuri băbeşti, să stropim cu substanţe, să o traumatizăm sau să încercăm să o înlăturăm mecanic”, a explicat dr. Florin Roşu pentru „Ziarul de Iaşi”.
Medicul se opune ferm tentativelor de înlăturare a căpuşelor de unii singuri sau în propriul domiciliu, dar dacă totuşi ne confruntăm cu această situaţie, căpuşele nu trebuie răsucite, bruscate sau orice altă metodă găsită online. Acesta spune că trebuie să încercăm să o înlăturăm printr-o mişcare oarecum blândă, înceată, astfel încât capul să îi rămână ataşat de corpul ei şi să nu se rupă,
» Aflați mai multe informații aici.