ActualitateInternational

Administrația Biden a desecretizat 1.500 de documente legate de asasinarea lui JFK

Administrația Biden a desecretizat o nouă tranșă de documente referitoare la asasinarea președintelui John F. Kennedy, documente despre care unii istoricii dar și adepți ai teoriei conspirației susțin că ar putea să facă lumină în ce privește controversatul eveniment, relatează CNN. Documentele pot fi consultate aici. Totuși, peste 10.000 de alte documente referitoare la asasinat rămân încă secrete, parțial sau complet. Cercetătorii din domeniu au criticat constant blocarea desecretizării de către agențiile de informații americane, care încă sunt de părere că există informații cu potențial de a fi problematice dacă sunt făcute publice.Desecretizarea documentelor ar fi trebuit să aibă loc din toamna lui 2017, însă și Trump și Biden au amânat constant desecretizarea tuturor documentelor, acestea fiind făcute publice parțial sau complet în tranșe.Cercetătorii din domeniu spun că noile documente, cel mai probabil, nu includ vreo dovadă care să schimbe substanțial cunoașterea publică în ce privește asasinarea lui Kennedy. Istoricii spun inclusiv că nu există nicio astfel de dovadă. Totuși, pentru mulți legiuitori și activiști pentru mai multă transparență din partea statului, publicarea tuturor documentelor, așa cum a stabilit Congresul în 1992, ar însemna o restabilire a încrederii în funcționarea statului.Sondajele arată că majoritatea americanilor nu cred versiunea oficială a evenimentelor, conform căreia Kennedy a fost asasinat de un singur om, Lee Harvey Oswald. „Pentru că a durat atât de mult pentru a face publice aceste documente, nici nu mai contează ce informații reiese din ele, nimeni nu o să mai creadă că asta este totul”, a spus un oficial american familiarizat cu îngrijorările legate de aceste documente secrete.Administrația Biden a anunțat că documentele rămase secrete vor fi evaluate riguros pentru a se vedea dacă desecretizarea lor ar presupune riscuri, după care să fie desecretizate.Agențiile care doresc să continue să mențină documentele secrete dincolo de decembrie 2022 trebuie să trimită la Casa Albă „un raport nesecret prin care să identifice motivele pentru se propune amânarea publicării informațiilor”,

 » Aflați mai multe informații aici.